Alina Aliman: Mereu am vrut in culise.

By mai 12, 2019

Alina Aliman

From: Suceava Born on: 17 Mai 1974 Occupation: Founder & Editor în Chief la Dreamingof, Editor în Chief la A List Magazine, Contribuitor la COSMOPOLITAN România

Alina Aliman aduce de 16 ani accente din culise de tot felul în mâna cititorilor de revistă din România. A scris de-a lungul timpului pentru Elle, Glamour, The One şi Cosmopolitan texte diferite unite de dorinţa de a spune poveştile unor oameni frumoşi. Continuă să facă acest lucru, fiind în prezent parte din echipa Andreei Esca la A’list Magazine.

Aceeaşi dorinţă, de a interacţiona şi cunoaşte persoanele responsabile de o colecţie vestimentară reuşită, o piesă de teatru surprinzătoare sau un business creativ de admirat, a atras-o încă de la început în lumea glossy. Mereu a fost intrigată de ce se află în spate, de cum se fac lucrurile şi de cum sunt cei care le duc la bun sfârşit. Posibilitatea de a privi după decoruri este cârligul cu care Alina s-a lăsat agăţată de latura aceasta a jurnalismului.

Cu toate că a studiat jurnalism şi comunicare şi se prezintă drept jurnalist, în mintea ei jurnaliştii adevăraţi sunt oamenii de la România Te Iubesc, fiindcă “merg pe teren şi fac reportaje, muncesc o lună pentru o oră de filmare şi intră în subiecte grele care ne influenţează pe noi toţi”.

Cam aşa îşi dorea şi Alina să practice această meserie, poate chiar mai serios ducându-se spre zonele de război, când a reperat în 1997 “cel mai bun ziar din ţară”, la vremea respectivă, Monitorul din Iaşi. Acolo i se părea ei că se face jurnalism adevărat, mai ales că fuseseră deschisă reţeaua naţională cu centre în Cluj, Vrancea, Bucureşti, etc., toate coordonate din Iaşi. A făcut o alegere bună şi a avut ocazia în cei aproape 4 ani petrecuţi la Monitorul să pună în practică toate noţiunile teoretice învăţate. Ca editor la rubrica financiară a scris despre bursă sau privatizări şi a descoperit treptat cum într-un text economic toate componentele din lumea reală se aşează una după alta, se completează şi dau sens poveştii.

“Dacă te uiţi la toate planurile şi ştii ce se întâmplă în societate, cum sunt acţiunile la bursă sau piaţa în general, mişcările investitorilor şi multe alte lucruri de context, reuşeşti să înţelegi imaginea de ansamblu, dinamica procesului şi să redai mai bine povestea ta. Piesele se completează una pe cealaltă ca într-un puzzle. E spectaculos.”, explică cu entuziasm Alina.

Apoi mărturiseşte că nu s-a gândit nicio clipă că poate să fie atât de fascinată de mozaicul pe care lucrul la un articol din piaţa financiară îl creează. Cu toate că este o lecţie oferită în urmă cu mulţi ani, Alina încă îl dă ca exemplu atunci când motivează de ce se lasă mereu deschisă către ce are fiecare experienţă să-i ofere. “S-a întâmplat să descopăr că îmi plac lucruri pe care nu le-aş fi bănuit niciodată ca fiind interesante.”

Tot atunci a parcurs şi lecţia răbdării, după ce a stat zile la rând pe un scaun în faţa uşii unui director din telecomunicaţii, aşteptând să fie primită.

-“Nu am timp azi”, îmi zicea.

-“Mai stau încă o zi”, îmi spuneam.

Şi aşa, cu perseverenţă, a rezistat reputaţiei de “a nu primi jurnalişti” şi a ajuns să fie singurul om de presă care a păşit în biroul directorului la vremea respectivă.

Foto: Paris Fashion Week, arhivă personală

***

MS: Industria presei, fie ziar fie revistă, s-a schimbat şi suferă în continuare modificări. Te-ai gândit vreodată că cititorii tăi vor deveni competitorii tăi?

Da, lucrurile s-au schimbat, multe publicaţii s-au închis (în România), însă eu cred că va exista în continuare print. Trebuie doar ca fiecare să îşi găsească direcţia potrivită şi publicul.

Dacă în online căutăm conţinut mai uşor de parcurs şi de asimilat, în reviste ar fi indicat să avem materiale mai serioase. Atunci când cumpăr o revistă, o iau pentru a o parcurge lent, poate într-un weekend sau poate de-a lungul întregii luni. Lumea se aşteaptă să găsească în print informaţii pe care nu le are în online, şi dacă pe net prezinţi spre exemplu trend-urile, pe hârtie aduci istoria trend-urilor, spui cum au apărut, analizezi şi oferi o perspectivă mai amplă.

Eu m-am gândit de foarte multe ori că suntem, fiecare dintre noi, creatori de conţinut. Chiar dacă sună amuzant, aş spune că nu este o competiţie, ci un ajutor. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să descopăr datorită postarilor pe Facebook sau Instagram ale celorlalţi, designeri fabuloşi sau pur şi simplu locuri în care nu am avut timp să ajung sau care poate nu erau la îndemâna publicului larg. Cu o triere potrivită a celor pe care îi urmăreşti, ajungi să ai la vedere conţinut bun de unde mai târziu te poţi inspira.

MS: A mai rămas ceva din atmosfera de redacţie?

Din păcate, nu prea mult, fiindcă trust-urile au ales mai degrabă să colaboreze decât să aibă angajaţi full-time, iar oamenii lucrează şi de acasă şi au mai multe job-uri.

Eu sunt o persoană sociabilă şi am nevoie de oameni în jurul meu, mulţi, ca să funcţionez. Mi-a plăcut perioada petrecută cu GLAMOUR în trust-ul Mediafax, cea de la ELLE în Edipresse – mereu mă întâlneam în pauze, pe holuri, la şedinţe, cu diverşi oameni şi discutam şi despre alte subiecte din afara ariei în care lucrăm în mod obişnuit – despre sport, politică, economie. E foarte bine să ieşi din când în când din cercul tău, să faci conexiuni. Şi chiar nu cred că este sănătos să te vezi zilnic cu aceiaşi 5 oameni.

Mie îmi prindea bine zarva de redacţie de care uneori îmi e şi dor.

Foto: Dan Borzan, A List Magazine party

MS: Să zicem că ai avea libertate deplină financiară, editorială … de fapt nu ai avea nicio limitare. Ce revistă ai face? Cum ar fi ea şi ce conţinut ar cuprinde?

Să zicem că ar fi o revistă glossy. Aş insista mult pe partea vizuală şi aş veni cu multe accente din culise. Mereu am vrut în culise.

Mi-ar plăcea să dau fiecărui material timpul necesar. Mi-ar plăcea să ai suficient timp ca, pentru un interviu, să stai de 7-8 ori de vorbă cu cineva, să îl cunoşti, să ştii ce face în fiecare zi, să stai cu el şi la cafea dimineneata, şi la o petrecere, să-l vezi şi atunci când e supărat, şi când e vesel. De multe ori ajungi, vorbeşti jumătate de oră cu interlocutorul tău – şi, cine ştie, poate nici nu l-ai prins într-o pasă bună…

Deci, da, aş realiza interviuri în tihnă şi aş spune poveştile unor designeri care au idei spectaculoase, ale unor artişti sau arhitecţi nu foarte cunoscuţi. Dar aş merge cu ei pe şantier să scriu despre asta.

Ar fi o revistă realizată din hârtie reciclată (cu verificări în prealabil, să mă asigur că e reciclată şi că nu mă las păcălită) pe paginile căreia s-ar aşterne şi cuvintele unor oameni pe care îi admir eu, scriitori precum: Margaret Atwood sau Haruki Murakami. Iar pe ei i-aş ruga să scrie despre oameni reali.

Foto: Raluca Ciornea

MS: Şi pentru că te-am îndemnat să visezi prin întrebarea anterioară, continui cu visarea. Cum a apărut Dreaming of şi de ce tocmai acest nume?

Aş spune că a apărut fix când treceam eu printr-o perioadă “sabatică”, când nu aveam dispoziţie să fac nimic altceva, dar şi la insistenţele unor prieteni: “Fă şi tu un blog. Dacă nu tu, atunci cine?”, îmi ziceau. Şi m-am lăsat prostită. (râde)

Visam să adun acolo articole despre lucruri care îmi plac mie, nu contează cât de nișate sau ciudate ar fi fost. Îmi amintesc că eram în maşină şi mă gândeam la modul în care visez la tot felul de lucruri, locuri, poveşti şi experienţe. Şi asta a fost. Dreaming of (cool things, amazing places.)…

Este un blog acreditat la Paris Fashion Week pe care îl cresc de aproape 4 ani. Mai târziu am adăugat şi secţiunea de poveşti cu prieteni.

Nu m-am gândit niciodată serios la profilul cititorilor mei, însă cei care mă urmăresc mi-au mărturisit că vin pe site pentru a descoperi nişte “ciudăţenii mai interesante”. (râde)

Foto: Andreea Bogdan

***

Alina Aliman a copilărit în Suceava, într-o Bucovină de vis, unde copiii se împrieteneau şi creşteau împreună. Era fata din gaşca de băieţi şi îi urma la baschet sau înot şi mai apoi la discuţii de fel de fel. Le câştigase încrederea şi le asculta cu discreţie “prostiile”. A învăţat cum funcţionează şi gândesc băieţii şi cum îţi este ţie, ca femeie, aproape imposibil să schimbi un bărbat: “spre exemplu, nu poţi să îi ceri să fie sensibil, nu pentru că nu vrea, ci pentru că are altă construcţie emoţională şi afectivă. Am înţeles asta la timp ca să nu am aşteptări nerealiste sau dezamăgiri crunte.” Timpul petrecut alături de băieţi a ajutat-o să rămână practică şi cu picioarele pe pământ până şi în momentele mai emoţionale ale meseriei sale, fiindcă pe undeva este şi meritul emisferelor lor stângi dominante, logice şi raţionale.

A fost crescută de două personalităţi complementare, mama – inginer constructor, o fire energică şi agitată şi tatăl – un chimist relaxat şi calm. Susţine că a moştenit mai mult din atitudinea maternă pentru că îşi trăieşte viaţa cu aceeaşi energie. Nu se opreşte aici şi adăugă că tot de la ea a preluat pasiunea pentru shopping şi maşini. Alina are permis şi conduce de la 18 ani şi a ajuns în timp să fie dependentă de independenţa pe care o maşină ţi-o oferă. În plus, are de 2 ani rolul de copilot în cursele de retromobil alături de soţul ei, într-un BMW 318 (ursuleţ), mutându-şi cu vigilență ochii din road book-ul printat pe tabletă (şi invers) pe dealurile şi munţii României.

Foto: Sibiu 2018, arhivă personală

Despre mamă susţine că aplica fără să ştie tehnici moderne de parenting, atunci când le permitea prietenilor ei să vină în vizită şi să stea la poveşti până târziu. “Mi-a adus prietenii acasă fiindcă era mai bine să ştie de noi, decât să ne piardă urma. Mi-au purtat de griijă, însă mereu am avut libertatea necesară, părinţii m-au lăsat să fac ce vreau şi să mă lovesc singură de urmări.”, mărturiseşte Alina. Pe lângă toate acestea cel mai important dar primit de la mama sa va rămâne mereu forţa exemplului personal. Ea este cea care i-a arătat că trebuie să te lupţi neîncetat. “Să încerci până îţi iese!”, îi repeta mereu aceasta.

“În timpul şcolii eram ceva de groază”, îmi spune Alina râzând. “Îmi ascundeam cărţile în manualele deschise şi savuram lecturile preferate în loc să învăţ lecţiile la istorie şi geografie. Mă preocupa şcoala (mai mult fizica şi româna), motiv pentru care recuperăm temele la un moment dat, însă nopţile le pierdeam din nou citind.”

***

Foto: Arhivă personală

MS: Lucrezi de mult timp pentru reviste. Au existat momente în care ai zis că e suficient, că vrei şi altceva?

Momente au fost destule şi din diverse motive. De cele mai multe ori foarte personale.

Te gândeşti că nu poţi să faci o viaţă întreagă acelaşi lucru, nu mai suntem pe vremea părinţilor să păstrezi un job până la bătrâneţe. Dar eu zic că poţi, dacă îţi place ce faci. Mie îmi place ce fac şi cu toate că ştiu şi pot să fac şi altceva, nu vreau şi nu mă văd făcând altceva. Încerc să privesc mai departe, să văd cum va fi viitorul, pentru că dacă e să difere ceva, aceea va fi forma.

Dacă nu aş mai lucra pentru reviste cred că aş face scouting de oameni creativi, nu aş mai scrie despre ei, dar i-aş căuta pentru alţii. Este acelaşi lucru, dar cum spuneam, forma diferă.

***

Susţinută de lecturile ei, de pasiunea pentru artă şi artişti, de structura umană moştenită şi şlefuită de-a lungul timpului, Alina Aliman reuşeşte să surprindă pe chipul şi în viaţa oamenilor pe care-i întâlneşte ceva aparte. Pe cât de lucid reflectează asupra propriei relaţii cu “revista” şi asupra anilor de muncă cu print-ul (şi online-ul), pe atât de onest descrie culisele intervievaţilor.

E un mare efort să priveşti un lucru fix aşa cum e.

Mai multe despre activitățile și proiectele Alinei Aliman pot fi găsite pe pagina sa de Facebook & Instagram  și pe platforma dreamingof.net.

Digiprove sealCopyright secured by Digiprove © 2019