Ruxandra Micșunescu : De fiecare dată ajung la concluzia că merită.

By mai 25, 2019

Ruxandra Micșunescu

From: București Born on: 30 Aprilie 1990 Occupation: Proprietar Line Agency

După ce a urmat una dintre cele mai bune şi vechi şcoli de management hotelier din lume, Ecole Hoteliere de Lausanne,  specializându-se în marketing şi comunicare, iar mai apoi în marketing şi creativitate la L’ Ecole Superieure De Commerce De Paris, Ruxandra Micșunescu construieşte propria afacere, perpetuând gena antreprenorială moştenită de la părinţi.

A pornit acum 2 ani de zile Line Agency, o agenţie de publicitate full-service, folosind cunoştinţele acumulate pe perioada studiilor în Elveţia, Franţa şi Anglia. A venit în ţară pentru o vacanţă amânată şi binemeritată, însă după câteva zile de stat în cafenele, plimbat şi revizitat locuri, s-a plictisit. În mod firesc a căutat de lucru, ajungând în cele din urmă să se angajeze pentru grupurile publicitare McCann şi Lowe. S-a implicat, a muncit, şi-a spus punctul de vedere aşa cum fusese învăţată peste hotare, a avut impact, a impresionat. Şi, pentru că toată experienţa ei şi-a spus cuvântul oamenii din alte agenţii au început să o caute pentru a le deschide şi coordona noi departamente. Iar de aici, de la semnalul acesta, până la decizia de a crea singură propriul business, pentru că “în afaceri intri singur şi nu faci parteneriate”, a fost un pas foarte mic. L-a făcut temătoare, dar cu toată energia şi forţa de care a fost capabilă, aşa cum continuă şi în prezent să o facă.

Foto: Raed Krishan, aniversarea Line Agency

Ruxandra este copia leita a mamei ei. A văzut de câtă muncă şi perseverenţă este nevoie pentru a avea rezultate, a învăţat de la aceasta să fie propriul susţinător şi mai ales o femeie independentă. I-au pătruns în fire atitudinile de viaţă tot observând în jurul său comportamentul părintelui până când nu mai poate să stea “degeaba”, nu poate să muncească jumătate de zi şi apoi să meargă la plimbare, nu poate să ignore gândurile legate de profesional. Mama a muncit mult şi “asta am văzut, asta fac”, îi spun atunci când se ia de mine şi mă ceartă că o să mă îmbolnăvesc de la atâta muncă. Eu ştiu că toată viaţa ei a acţionat aşa pentru a nu duce noi lipsă de nimic. Mama dacă intră într-o negociere, spre exemplu, nu cedează până în ultima secundă, este foarte sigură pe ea, ştie ce vrea şi nu renunţă.”

Pe Ruxandra Micșunescu am întâlnit-o pentru prima dată în cadrul unei dezbateri a Serii Young Professionals pe tema brand-urilor de lux şi high-end, datorită internship-urilor şi job-urilor ei în zona de luxury pentru brand-uri ca Montblanc, Cartier, Van Cleef & Arpels, precum si in zona de servicii, pentru hotelul Cheval Blanc. Cu toate că a intrat în contact cu toate aceste titluri în povestea ei există şi experienţe mai puţin glamorous, dar foarte memorabile şi utile. “Am fost și chelneriţă (în barul şi recepţia hotelului), unde am văzut clienţii de top, modul în care ei se comportă, ce vor şi de ce au nevoie, cu toate că locuiam într-o cămăruţă la subsolul hotelului, iar noaptea pentru a ajunge la baie, treceam prin camerele frigorifice ale hotelului respectiv. Ca să fii un manager bun în domeniul hotelier sunt necesare toate trăirile de pe scara ierarhică, pentru că trebuie să ştii ce aşteptări să ai de la cameriste, recepţioneri, şefi de sală sau bell-boys. Nu cred că a fost greu, ci a fost provocator.”

Ruxandra a prezentat emoţionată în seara respectivă, respirând mai adânc uneori, şi reuşind să treacă peste orice moment cu simţul umorului. A acţionat contrar sfaturilor clasice şi ne-a împărtăşit din emoţiile ei, le-a verbalizat şi apoi alungat prin 2 gesturi ale mâinilor.

Ştie să fie om.

Aşa cum ştie să se comporte şi cu oamenii din agenţia ei, oameni tineri şi energici, dar mai ales creativi. A învăţat cum funcţionează o echipă şi cum trebuie sădită o cultură în cadrul acesteia. Îi întreabă mereu cum vor să evolueze sau să se dezvolte profesional, însă, în acelaşi timp vrea ca ei să “ţină cu casa”, să nu vină doar ca să ia un salariu.

Dincolo de cărţi de leadership citite, în creşterea culturii organizaţionale, o ajută şi cunoştinţele dobândite în ospitalitate, precum şi cele din zona creativă. Ea este o femeie creativă, lucrează cu oameni creativi, iar “cu cât un om este mai creativ, el este şi mai sensibil”.

Crede în efort, dar crede şi în relaxare, în deconectarea de weekend sau în city break-uri din când în când. Asta, poate, şi pentru că au fost situaţii în care mergea la job de la 10 dimineaţa, până la 1 noaptea, şi ştie că nu aşa se obţine un randament bun. Dacă tragi de tine şi te forţezi, creativitatea se duce, oricât de izvor nesecat ar părea, “ajungi să te plafonezi, cu toate că îţi dai toată silinţa, zice Ruxi. „Eu mereu încerc să nu ridic tonul, să nu am reacţii nepotrivite, să fie armonie. Într-adevăr, mai sunt zile grele, precum cele în care vin taxele şi tva-ul, şi atunci, îi avertizez că am nevoie de înţelegerea lor. Nu am nimic cu nimeni, însă faţa mea posibil să transmită altceva. Iar alteori sunt poker face.”, adaugă zâmbind.

***

Foto: Sergiu Vlaicu

MS: În 6 ani de zile te-ai mutat de 9 ori în 13 case diferite. Acum ţi-ai găsit locul? 

Cred că abia acum încep să se aşeze lucrurile, fiindcă în primii 2 ani de la revenirea în ţară simţeam că energia mea nu este aici. Tot timpul eram cu gândul la plecare. Acum nu mai sunt la fel de dornică să mă întorc definitiv nici în Elveţia, nici în Paris.

Pe lângă relaţia frumoasă şi strânsă pe care o am cu familia, fiindcă vorbim des la telefon, ne vedem cel puţin o dată pe săptămână şi stăm la poveşti, au contat şi oamenii din agenţie. Alături de ei am găsit un sens nou în Bucureşti, am găsit vibe-ul profesional, care se completează bine cu latura mea familistă. Întotdeauna am considerat că nu e vorba doar despre client sau doar despre agenţie, e şi despre cei care fac ca lucrurile să se întâmple, despre echipa pe care am crescut-o şi mă bucură timpul petrecut cu ei, iar uneori şi doar să îi aud râzând în curtea de afară.

În plus, cred că o să mă ajute şi faptul că m-am mutat într-o casă a mea, am renunţat la chirie şi la nomadismul aferent şi astfel mai prind o rădăcină în Bucureşti.

Dar, cu toate astea, un dor este, dar nu mai e de ducă, ci de călătorit. Cumva, să alternez între România şi Elveţia sau România şi Franţa. De altfel, planurile mele de extindere vizează dezvoltarea unor echipe mai mici în cele 2 locuri de peste hotare. Paşi în direcţia asta deja am făcut, fiindcă în portofoliul agenţiei sunt prezenţi clienţi din Franţa, Elveţia şi Canada. Rămâne doar să evoluăm de la an la an.

MS: Ai pornit singură de la zero. Prin ce emoţii ai trecut de la începutul agenţiei până acum? 

Cred că am trecut prin toate stările posibile, de la excitement suprem până la panică pură, pentru ca e greu să ai toate responsabilităţile, deciziile şi modul în care arată viitorul angajaţilor pe umerii tăi. Mama m-a învăţat că în afaceri e cel mai bine să fii singur, însă este şi foarte greu.

Sunt seri în care ajungi acasă şi zici că nu mai poţi. Apoi tot tu tragi de tine şi te motivezi. După care mai vin nişte gânduri şi te întrebi dacă merită sau nu să parcurgi tot roller coaster-ul ăsta de la începutul unui start-up. Şi de fiecare dată ajung la concluzia că merită.

Pentru mine e foarte important să am oameni care să îmi aducă aminte cât am evoluat în 2 ani de existenţă. Eu uit şi mereu vreau mai mult şi mai mult. Câţi angajaţi ai acum în echipă? Cu cât a crescut numărul clienţilor? Care este cifra de afaceri din prezent? Trebuie să fie cineva care să îmi adreseze întrebările astea, fie că e mama, fie că e echipa mea.

Dar, da, emoţiile sunt de tot felul, de la bucurie, la plâns.

Foto: Sergiu Vlaicu

MS: Experiența ta, și personală, dar și profesională, s-a acumulat în niște tări mai trecute prin viață decât România. Cum ai făcut tranziția de la industria internațională la industria locală? 

Iniţial am crezut că poţi să mănânci cu aceleaşi tacâmuri ca în afară, însă industria locală e diferită. Trebuie să ştii ce funcţionează aici şi cum să îndeplineşti aşteptările clienţilor – mai ales când lucrezi cu cei internaţionali. Diferenţele se văd în orice industrie, de la hospitality la luxury. În hospitality le-am observat foarte clar şi, spre exemplu, eu am fost învăţată în timpul studiilor că este nepoliticos să debarasezi masa înainte ca toată lumea să termine, dar la noi imediat este interpretat ca un serviciu de calitate inferioară să laşi pe cineva cu farfuria goală în faţă. Sau, cum tot în zona de service, şcolile te pregătesc să promovezi vinurile, să faci upsell, însă la noi este imposibil, pentru că nu avem încă o cultură a vinurilor. La nivel de comunicare mă gândesc la industria de luxury (despre care am vorbit şi la Seara IAA), unde PR-ul românesc pentru brand-uri de lux nu funcţionează “ca în afară”. Am avut clienţi din UK sau Franța care sunt obişnuiţi cu idea de a oferi informaţii sau interviuri în exclusivitate. La noi nu prea mai există acest concept pentru că, din cauza contextului actual, departamentele de vânzări au fost scoase la înaintare, deci interesul este, în general, fie financiar, fie cancan.

Discrepanța nu ţine doar de presă, ci şi de cititor. Conţinutul de calitate, cum ar fi un articol despre istoria unui brand, este căutat de un număr foarte mic de cititori. Marea majoritate nu îşi doreşte să afle astfel de informaţii, să citească despre valorile din spatele unui brand. În schimb, îşi doresc întotdeauna să afle despre produsele de lux purtate de vedete.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în PR-ul online, unde avem o piaţă tare atipică atunci când vorbim de influenceri sau brand ambassadors, iar industria este condusă de agenţii de talent management şi prin urmare de fee-uri şi comisioane. Până la urmă ea trebuie tratată ca atare şi cu toate că e diferită, la final de zi, tool-urile de comunicare rămân aceleaşi. Le explici clienţilor ca „it is what it is” şi că trebuie să ne adaptăm aşteptările.

Te adaptezi sau faci ca mine, când după o confruntare serioasă cu ceea ce înseamnă organizarea şi cultura internă a unei companii, am luat atitudine, am decis să pornesc propria agenţie şi să aplic acolo tot ce am învăţat şi văzut în alte ţări.

MS: Care sunt provocările din industria de marketing, comunicare, cea în care activezi, acum şi în viitorul apropiat?

Din punctul meu de vedere, cea mai mare provocare este legată de oameni. Am văzut în ultimul an cum din ce în ce mai mulţi oameni talentaţi şi cu experienţă pleacă din ţară şi nu cred că aceste plecări se vor opri, atâta timp cât nu ne stabilizăm din punct de vedere economic şi politic. Cu toate că eu am trăit deja în alte ţări şi ştiu că “the grass is not always greener on the other side”, sau cel puţin nu aşa cum mulţi îşi imaginează, îi înţeleg. În acelaşi timp, sper să se întoarcă – cunosc oameni care s-au întors, ca şi mine, după studii şi care sunt determinaţi să schimbe ceva, atât cât pot, în ţara noastră.

Cred că problemele principale cu care ne confruntăm (şi care nu vor dispărea prea curând) se aplică în orice industrie. Aici mă refer şi la problemele legate de instabilitatea economică şi politică din România, dar şi la cele legate de noi, ca popor. În “bula” mea de pe social media văd mulţi oameni care se revoltă, care una zic online, şi alta fac offline. Judecă corupţia online la nivel de politică, dar continuă să facă “mici înţelegeri” offline (şi foarte multe în industria pe care mi-am ales-o).

Ca şi în politică, şi în comunicare, cred că totul va evolua atunci când oamenii vor pune mai mult preţ pe ceea ce reuşesc să realizeze pe termen lung şi nu pe beneficiile financiare rapide.

Foto: Sergiu Vlaicu

MS: Ai experienţă în industria hotelieră şi ospitalitate. Ce e de bun simţ într-un hotel şi ce ţine de zona premium? 

Bunul simţ tine de decenţă, de lucruri de bază şi corecte, pe când serviciile premium se diferenţiază prin personalizare sau transformarea unui simplu gest într-o întreagă experienţă pentru client.

Altfel, consider că regulile de bun simţ şi servicile premium dintr-un hotel se aplică în mai multe industrii, deoarece totul se rezumă la câteva componente principale descoperite pe când pregăteam lucrarea de licenţă – scalarea unei experienţe a clientului. (Aş zice că am făcut treabă bună din moment ce profesorul coordonator de atunci a “împrumutat” idea şi a transformat-o într-un business. Pe termen lung tot eu am fost mai câştigată, fiindcă orele de studiu şi experienţa nu mi le poate lua nimeni.)

Dacă le simplific, ajung la:

  • Serviciile oferite clientului ca interacţiune umană, fie că vorbim de recepţie, parcare sau simpla deschidere a unei uşi şi întâmpinarea oaspeţilor;
  • Serviciile la nivelul consumabilelor, care ţin în principal de restaurant & bar;
  • Calitatea produsului, indiferent de sectorul de activitate, pentru că se ia în considerare totul, de la mâncarea servită în restaurant, la materialele folosite pentru aşternuturile de pat.

Cam aceleaşi principii se aplică şi când vine vorba de o agenţie de marketing, unde tot la serviciile livrate de manager-ul clientului şi produsul livrat de echipa de strategie & creaţie te uiţi atent. În acelaşi mod şi noi putem livra o campanie executată corect sau putem să depunem mai mult efort decât se cere şi să oferim una memorabilă, gândită în funcţie de valorile brand-ului, dar şi de nevoile consumatorului.

MS: Există în România piaţă de lux?

Avem produse şi servicii de lux pe piaţă şi avem şi consumatori care le cumpăra, deci da, de existat, există, însă întrebarea importantă e: Cum este piaţa de lux de la noi? Mai ales din punctul de vedere al consumatorului, pentru că, dacă ne raportăm la un consumator de lux din Elveţia, spre exemplu, se văd multe diferenţe.

Pentru marea majoritate a românilor quantity trumps quality şi de aceea preferăm să cumpărăm mai multe perechi de pantofi şi alte small leather goods şi accesorii, precum ochelarii de soare, decât să investim în bijuterii sau ceasuri. Nu fac aceste afirmaţii pe baza experienţei personale sau pentru că am văzut eu cum toată lumea se grăbeşte să îşi cumpere aceiaşi adidaşi Balenciaga, ci pentru că am ţinut în mână şi am parcurs studii care demonstrează tendinţele din ţară. Când spun aceste lucruri, nu judec, ci doar le iau aşa cum sunt şi încerc să le şi explic. Dacă stai să te gândeşti, suntem printre primele generaţii care au primit ceva drept moştenire şi de-abia acum vom putea percepe produsele de lux ca pe nişte investiţii pentru viitoarele generaţii – as a legacy, şi nu doar ca dovezi ale statutului social şi al bunăstării.

Deci da, piaţa de lux există deja şi va creşte. Eu, personal dar şi ca proprietar de agenţie, sunt tare entuziasmată de schimbările de percepţie şi de nevoile următoare ale clientului sau ale pieţei din România, la nivel de comunicare şi educare a consumatorului.

MS: Tu cum vezi luxul? 

Cred că el înseamnă accesul la lucruri şi locuri care îţi aduc o stare de bine. Îl asociez cu idea de confort şi cu prietenii şi cunoştinţele din Elveţia. Poate ei aveau mobilă Fendi în casă şi plecau în vacanțe exotice, însă totul era firesc, nu ţineau neapărat să arate ceva sau să spună ceva. Nu aveau nevoie de show off, ci făceau lucrurile respective pentru că le aduceau bucurie. Cam aşa percep eu luxul.

Foto: Sergiu Vlaicu

***

Ruxi bea multă cafea. O ştie şi ea, o ştiu şi colegii, care îi mai spun mustrător din când în când că “e suficient pentru azi”. Îi place gustul de cafea şi trebuie să recunosc că mirosul celei pregătite în timpul discuţiei noastre, a 3-a la număr pe ziua respectivă, mirosea tare bine.

Îşi ia ceaşca din espressor, nu înainte de a mă întreba dacă vreau, şi zice: Cum ți-am mai zis teama mea cea mai mare este ca oamenii ăştia creativi, muncitori şi descurcăreţi din România vor pleca. Îşi vor găsi de lucru în alte ţări, pentru că oricât de frumos este la birou, oricât încearcă owner-ul de agenţie să ofere un mediu de dezvoltare pentru angajat, realitatea de afară, din stradă, nu te ocoleşte. Cred că o şansă de a-i păstra este prin extinderea business-ului pe plan internaţional. Faci agenţii înrudite cu cea de bază în alte părţi ale lumii, pe alte pieţe, şi le oferi mediul de care ei au nevoie, provocări şi competiţie, avându-i tot de partea ta.

Știi, eu nu mi-am planificat niciodată în amănunt viaţa, iar Line Agency a apărut pentru că aşa s-au întâmplat lucrurile. Cred în puterea universului. Dacă îi spui ce-ţi doreşti, crezi şi munceşti pentru dorinţele tale, o să vină.”, mărturiseşte Ruxandra.  

Apoi, îmi dă cele mai mici şi mai neaşteptate exemple. Îşi dorea foarte mult un animal de companie, dar pentru că avea (are și acum, dar mai puțin) titulatura de nomad, nu prezenta suficientă încredere în ochii mamei. “Nu lua nicio pisică. O să pleci şi o să mi-o laşi mie, să mă descurc cu ea.”, îi repeta aceasta. A tot amânat, chiar dacă în fiecare zi gândul îi era către adopţia unui animal de companie, până când, o lună mai târziu părintele o sună: “Am dus căţeii la plimbare şi am găsit în stradă, părăsit, un ghem de blană, plin de ulei. Tare ţi-ai dorit-o de mi-a ieşit în cale.” A luat-o acasă, a îngrijit-o şi a botezat-o Sătănel. Mai are o pisică, găsită de fratele ei, Vlad, aruncată într-un pârâu de munte. “Cu toate că e băiat, am apucat să o numesc Neagra și așa i-a rămas numele.”

Nu încape nicio îndoială că Ruxandra Micșunescu lasă Universul să îşi joace rolul, nu-l perturbă şi nu-i contestă deciziile, ci îşi adaptează acţiunile după virajele vieţii. Unele mai din scurt ca altele. Face tot ce îi stă în putinţă, ba chiar mai mult, că doar părinţii nu te ceartă degeaba.

 

Mai multe despre activitățile și proiectele Ruxandrei Micșunescu pot fi găsite pe link-urile personale: Facebook & Instagram și profesionale: Facebook & Instagram.

Digiprove sealCopyright secured by Digiprove © 2019

LATEST INTERVIEWS

Cătălin Ștefănescu

"Obişnuinţă nu e deloc."