Teodor Frolu: Nu există dezvoltare fără comunicare.

By iunie 2, 2019

Teodor Frolu

From: București Born on: 16 Mai 1965 Occupation: Arhitect, Antreprenor, Partener DC Communication

Teodor Frolu nu s-a lăsat înghesuit în nicio “căsuţă” predefinită a vieţii. S-ar fi potrivit în multe, însă el a ales să regrupeze concepte reuşind să facă încă de timpuriu antreprenoriat în industriile creative.

A studiat arhitectura, a pornit prima agenţie de comunicare din România în 1995, a contribuit în multe proiecte de dezvoltare urbană, este co-fondator al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, şi implicit partener în acţiunile demarate de mişcarea Patzaichin, de la festivalul internaţional al bărcilor cu vâsle Rowmania FEST, brand-ul de fashion, design şi ecotehnologie PATZAIKIN, până la restaurantul Ivan Pescar & Scrumbia Bar deschis în 2018 în capitală.

Dacă se uită printre amintiri şi încearcă să găsească motivul pentru care a ales să urmeze arhitectură, Teodor ajunge la un “personaj cool”, tatăl unei colege de şcoală generală, architect. Îl admira reţinut şi copil fiind îl găsea foarte special. Şi dacă s-a pierdut în căutări până în clasa a 10-a, reîntâlnirea cu fiica arhitectului i-a reîntors privirea către această meserie, pe care iniţial a testat-o în diverse ateliere şi meditaţii la desen. “Uşor, uşor, s-a întâmplat.”

Ca o verificare a faptului că în viaţa domului Frolu nimic nu e întâmplător, lucrarea de diploma şi-a realizat-o sub îndrumarea celui care i-a pavat inconştient primul drum spre arhitectură

Contextul şi-l crease singur, deoarece firea lui curioasă şi practică l-a îndemnat să meştereasca tot felul de lucruri, chiar şi un skateboard după câteva fotografii din revista “Pif”. Găsise în secţiunea de gadget-uri prezentarea noii jucării de stradă şi distrugându-şi rotilele a făcut un skateboard. “Primele semne ale inovaţiei existau”, spune în glumă, în timp ce scaunul său se mişcă uşor pe roţi.

Stăm de vorbă într-o seară mai rece de aprilie în biroul aglomerat, mai mult lung decât lat, din spaţiile DC Comunication ale clădirii The Ark. Prin geamul deschis se aud zgomotele străzii si voci de oameni. “Povestea de succes a pornit cu o plimbare pe trotuarul străzii Uranus şi cu dorinţa de a transforma clădirea asta în ceva frumos”, îmi explică Teodor despre începutul The Ark, un monument istoric – Bursa Mărfurilor distrus de un incendiu în 1990, recondiţionat şi transformat într-un hub creativ. După 4 ani de la începerea lucrărilor spaţiul se poate mândri cu birouri, restaurantul Ivan Pescar şi 1000 m2 disponibili pentru evenimente culturale sau de business.

Este o clădire de faţadă căreia s-a îndrăgostit şi de interiorul căreia s-a preocupat în detaliu, fiindcă este spaţiul său de inspiraţie, “ca şi debaraua asta”, adăugă el amuzat la adresa biroului său.

“Am mai văzut încăperi sufocate de lucruri şi niciodată nu le-am contestat ordinea.”, aş fi vrut să-i spun imediat ce şi-a încheiat propoziţia.

Teodor Frolu a crescut la casă, dar mergea des în vizită la nişte rude din Balta Albă la bloc. “Nu blocul mă interesa pe mine, ci faptul că erau pe scară mulţi copii cu care să mă joc. Unde stăteam eu, ca să facem un meci de fotbal, trebuia să ne strângem de pe vreo 3 străzi.” Deşi era copil de oraş, vacanţele i se împărţeau între bunica de la ţară din satul Dor Mărunt al Lehliului şi bunica de la Constanța. De aici i se trag relaţiile speciale cu “natura”, respectiv cu “apa”.

A simţit că a descoperit focul atunci când a înţeles legătura dintre arhitectura unei case tradiţionale şi natură, între material şi mediu. A devenit pasionat de natură, dar adevărata întoarcerea la aceasta a venit mai târziu, în 2009, în Delta, când a fost invitat de un prieten neamţ, student la operatorie, să facă fotografii ale caselor tradiţionale. “A venit cu o canoe. Ne-am urcat în ea însoţiţi de un ghid neamţ care făcea asta de nişte ani şi ne-am plimbat pe apele danubiene. Abia atunci am ajuns să înţeleg deplin organicitatea dintre arhitectura tradiţională şi mediul din care ea provine. Devinsem dependent. De atunci încolo, în fiecare an aveam nevoie de oaza pe care o pune la dispoziţie Delta.”

Lucrurile s-au legat şi mai strâns în 2010 când l-a întâlnit pe Ivan Patzaichin. Datorită lui a înţeles de ce s-a reconectat la natură tocmai în urma unei plimbări cu canoea. I-a înţeles rolul vasului de lemn. “O canoe te pune în alt matrix, în alt layer şi vezi altfel în jurul tău.”, zice Teodor căutându-şi cu grijă cuvintele.

Dacă pentru el experiența s-a dovedit atât de revelatoare, poate şi alţii vor trăi la fel”, s-a gândit atunci. Şi de la gândul ăsta a pornit alături de Ivan o întreagă mişcare, “un ecosistem, care acum are şi rezultate concrete în produse, servicii, idei şi care în curând se va autofinanța.”

***

Foto: Colectia “de Canepa “ Patzaikin

Foto: Expoziția “Romania powerd by nature”, Sala Dalles, 2016

Foto: Expoziția “Romania powerd by nature”, Sala Dalles, 2016

Foto: Teodor Frolu împreună cu Ivan Patzaichin la “Ivan Pescar &Scumbia bar “

“Când eşti mic vezi oraşul mare.”

Pot să spun că am avut o relaţie specială cu oraşul încă de mic. Mi se părea un spaţiu mereu de descoperit, dar în acelaşi timp eram legat foarte tare de zona în care locuiam şi de vecinătăţi. Faptul că şcoala se afla departe de casă mi-a permis să explorez oraşul încă din clasa I, când luam singur aproape în fiecare dimineaţă tramvaiul 26. Puteam să urmez 2 trasee: cursa simplă, cu 26 care pleca pe Mihai Bravu şi o alta, în sens invers, ce îmi permitea să văd o altă parte a oraşului. Am crescut odată cu şantierele în lucru, metroul şi Dâmboviţa, din jurul cartierului meu, Timpuri Noi.

După mine, Bucureştiul ar putea să fie foarte repede un oraş de 10 ori mai interesant şi mai prietenos decât este, dacă s-ar face nişte lucruri, care nu s-au făcut din păcate de 30 de ani. Cred că o parte din ele se vor face inevitabil pentru că nu avem de ales.

Spre exemplu, Uranus – Piaţa de flori, unde am reconstruit clădirea arsă a primei burse de mărfuri din Bucureşti numită acum The Ark, este una dintre cele mai valoroase ale Bucureştiului, pentru că are clădiri de patrimoniu cu teren mare, liber în jur, ce poate primii construcţii noi.  Trebuie doar evitată o reparcelare, ar fi o mare greşeală pentru că va duce la investiţii imobiliare mici şi fără impact urbanistic major. Zona aceasta este un viitor hotspot al oraşului, pe care Bucureştiul nu îl percepe ca atare încă.

Foto: The Ark

“Nu există dezvoltare fără comunicare.”

***

Pentru că Teodor Frolu joacă roluri diferite pe scena vieţii sale, fiind architect, antreprenor şi comunicator şi pentru că le joacă pe toate bine, dedicat şi cu rezultate de admirat, l-am întrebat care este firul comun şi cum se leagă toate aceste activităţi între ele.

***

Se leagă pentru că au legătură una cu alta.

Arhitectura este o meserie liberală, deci conectată cu antreprenoriatul, iar antreprenorul de obicei lucrează cu diverse specialităţi, are clienţi şi implicit comunică bine.

Arhitectura m-a ajutat în multe domenii care nu au legătură cu “ziditul” pentru că atunci când se lucrează la un proiect e nevoie de o negociere între mai multe specialităţi şi mai multe interese. De altfel un proiect bun ţine cont de nenumărate lucruri: cererea clientului, condiţionări tehnice sau de construcţie şi de ceea ce este în jurul lui. Iar un proiect valoros este unul rotund, integrat. Dacă e cu adevărat bun, nu poţi să schimbi din el o parte fără să schimbi tot. E un întreg.

La fel e şi în comunicare. O strategie este un mix de instrumente şi de negociere de interese ce funcţionează ca un mecanism ce duce la “dialog”. Asta este diferenţa între o strategie bună şi implementarea mimetică a unei liste de activităţi ce produce doar zgomot.

Adevărul este că abia după 10 ani de făcut comunicare am început să înţeleg mai multe din rostul public al acestei meserii. Cu toate că DC Communication a făcut mai mult construcţia bunei reputaţii, repoziţionare de brand şi nu advertising, am descoperit că multă lume din sfera asta a comunicării nu înţelege impacul ei în dezvoltarea societăţii româneşti.

Multă lume este fascinată de etapa de început, awareness-ul, unde scopul constă în a atrage atenţia asupra “ta” sau a produsului. Se promovează câteva valori legate de brand sau pur şi simplu se creează o atitudine pozitivă.  Prezenţa vizuală în spaţiul public ajută în vânzări, se cumpără dacă ai bombardat consumatorul cu advertising. Cu toate că eşti vizibil şi prezent, nu înseamnă că şi contezi.

Cumva se face confuzie între comunicare şi awareness, iar când aud slogane din alea “Facem o campanie de schimbare de mentalitate”, mi se pare o glumă nereuşită. Schimbarea de mentalitate se face de-a lungul generaţiilor şi nu printr-o campanie. Sunt stadii de parcurs de la captarea atenţiei până la engagement între care intervine timpul. Omul are nevoie de timp pentru a primi informaţia şi a o consuma. Abia când el adresează o întrebare începe procesul de comunicare. Outdoor-ul singur nu face comunicare. Like-ul de pe Facebook nu e comunicare. Multe companii cad în acest miraj.

Pe mine mă interesează comunicare pentru dezvoltare. Asta am încercat să facem de la început în DC, pentru că nu există dezvoltare fără comunicare. Un oraş nu se poate dezvolta (corect), poate să aibă cel mai inspirat primar sau administrator şi cei mai bogaţi investitori, dacă el nu îşi construieşte mecanisme de comunicare şi modalităţi prin care oraşul/cetăţenii să poată contribui, rezultatul va fi dezamăgitor. 

Foto: Arhiva personală

“Greşim de ani de zile.”

(De ce şi unde greşeşte Bucureştiul în crearea şi organizarea vieţii urbane.)

Pentru că administraţia nu are instrumente prin care sa comunice cu parțile active, “vii” ale oraşului, cu oamenii. Cu ei trebuie să vorbeşti.

Există o regulă sociologică conform căreia frustrarea mobilizează dorinţa de schimbare într-o comunitate. Şi atunci, chiar şi în cazul unei consultări publice pe un proiect oarecare, indiferent cât de pozitive îi sunt intenţiile, procentul celor veniţi în sală ca să se opună va fi mai mare decât al celor veniţi să susţină. La discuţie vine cel care e frustrat, nu cel care are o idee sau e de acord cu propunerea ta.

Şi sunt bine veniţi toţi cei care au ceva de spus, fiindcă arhitectul preia din dialog fragamentele constructive şi aduce plus valoare.  Într-un oraş singurul scenariu salvator este win-win-ul. Iar el se obţine în urma unei negocieri, a unui act de comunicare între toate părţile implicate. Astfel găseşti compromisul din care toată lumea are de câştigat indiferent de cât de opuse le sunt părerile şi nevoile. În cazul în care de-a lungul unui proiect unul câştiga şi altul pierde, de fapt a pierdut întotdeauna oraşul.

Urbanismul modern se face pe baza analizei statistice, a fluxurilor de oameni, a viselor şi aspiraţiilor oamenilor. El nu mai funcţionează ca atunci când arhitecţi trăgeau bulevarde cu rigla, acum 100 de ani.  Repet, urbanismul de calitate este rezultatul unui proces de comunicare ce aduce dezvoltare.

Din păcate, la noi consultarea naşte situaţii în care toată lumea pierde într-o buclă de consecinţe, pentru că orice investitie blocată, care trenează, afectează oraşul. Administraţia merge pe un principiu greşit, făcând cum o taie capul (ca un administrator de bloc) fără să se sprijine pe iniţiativele bune apărute din discuţiile cu cetăţenii. Trebuie să caute şi să descopere ce vor oamenii, apoi să meargă la experţi (soluţia ţi-o dau cei competenţi) şi în cele din urmă, cu propunerile experţilor să se întoarcă la oameni să negocieze soluţia finală.

Procesul de comunicare este de fapt elementul cheie în dezvoltarea unui oraş inteligent.

 

“Orice meserie devine la un moment dat o formă de artă.”

– MS: Este arhitectura o formă de artă?

– TF: Orice meserie devine la un moment dat o formă de artă. Arhitectura, cred eu, devine artă când pe lângă partea funcţională ce trebuie să fie perfectă, mai are ceva, un ceva care lucrează cu emoţia. Iar arhitectura de bună calitate asta face. Spre exemplu, The Ark arată aşa cum arătă pentru că este un spaţiu inspirațional pentru mine, exact ca “debaraua” asta în care stau eu (zâmbeşte), mă simt bine în ea. Nu orice arhitectură e artă, la fel cum nu toată muzica e artă. 

-MS: Poate este toată, însă pentru persoane diferite?

-TF: Nu.

 -MS: Aţi vorbit de emoţii. Oamenii simt diferit faţă de acelaşi lucru.

 -TF: Nu. Artă e aia care emoţionează pe toată lumea. Eu aşa cred. Că e cea care trece dincolo de o anumită cultură, trecut, orientări de tot felul. Dacă te uiţi la o casă ţărănească zici că e frumoasă şi nu doar pentru că arată bine, ci pentru că transmite ceva, are o energie aparte.

 –MS: Şi atunci cum definim arhitectura de calitate?

 –TF: Tradus în engleza ca “good design”, arhitectura de calitate este o temă care mă preocupă şi care sper să preocupe mai mulţi oameni în România. Ea nu înseamnă doar frumos, ci şi funcţiune, confort fizic şi psihic, design plăcut şi costuri de întreţinere rezonabile, mai ales dacă vorbim de o construcţie proprie sau o instituţie publică, fiindcă ea trebuie să fie eficientă şi financiar. Un “good design” poate ţine cont până şi de umbra structurii pe un perete, analizează relaţia arhitecturii cu vecinătăţile şi cu oraşul. O clădire realizată corect are un ciclu de viaţă de zeci, poate sute de ani, şi trebuie să iei în calcul chiar şi momentul demolării. Nu toată arhitectura este eternă şi atunci trebuie să ai grijă ce rămâne în urma ei.

 *** 

“Exact cum trebuie să avem grijă şi noi, oamenii de ce rămâne în urma noastră.”, m-am repezit eu să adaug. Mă reped încă o dată pentru că e un crez, cu care şi Teodor Frolu pare a fi de acord.

A avut acum ceva ani o cafenea în Centrul Vechi împreună cu nişte prieteni olandezi, care din cauza unor decizii urbaniste administrative ale oraşului s-a cerut închisă. Ca un memento al faptului că mereu eşti expus unui risc, îşi ţine pe pervazul ferestei din birou, Titanicul. Este un vapor din lemn de 1 metru sau mai mult lungime cumpărat de la aceiaşi prieteni olandezi, traderi de obiecte decorative.

Din greşeală, l-am văzut ca pe un simbol a ceea ce fiecare lăsăm în urmă.

Foto: Teodor Frolu și Ivan Patzaichin cu canotca prin Deltă

Mai multe despre activitățile și proiectele lui Teodor Frolu pot fi găsite pe pagina de Facebook & Instagram  și pe platforma www.teodorfrolu.ro.

Digiprove sealCopyright secured by Digiprove © 2019

LATEST INTERVIEWS

Cătălin Ștefănescu

"Obişnuinţă nu e deloc."