A fi makeup artist este o meserie pe care o alegi.

From: Pitești Born on: 29 Octombrie 1985 Occupation: MakeUp Artist și fondator al școlii de make-up DIMS

După doar câteva momente petrecute împreună am rămas fascinată de ceea ce o fascinează pe Diana Ionescu: să construiască prin machiaj trăsături de caracter.

Diana Ionescu este makeup artist încă de pe băncile facultății, însă drive-ul artistic pare că a existat dintotdeauna pentru că desenează din copilărie, pictează din adolescenţă, iar în ultimul timp a urmat cursuri de ilustraţie de modă şi pictură în acuarelă ca hobby.

“În clasa a 4-a am căzut şi mi-am fracturat tibia. Toată vacanţa de vară nu am făcut altceva decât să stau la pat şi să schiţez. Am umplut bibliorafturi întregi cu desene.”, zice ea, cu un zâmbet larg. Cele mai multe erau portrete pe care reuşea să le pună pe hârtie din pură imaginaţie. “Mă fascina fizionomia. Îmi aduc aminte că am creionat atunci pe o foaie A4, cu grijă obsesivă la detalii, doar ochi. Eram fascinată.”, concluzionează Diana.

Şi talentată, aş adăuga eu, pentru că nu ajungi să câştigi olimpiade de desen numai datorită capacităţii tale de adaptare la cerinţele concursului. E ceva mai mult.

Foto: Portret, acrilic pe hârtie 2019, Diana Ionescu

***

Ce i-a lipsit la liceu a avut la facultate.

„Eu nu am fost copilul ăla care avea neapărat o gaşcă. Mă întrebam: <<Cum să fac să mă înţeleg cu ei?>> sau <<Ce caut eu aici – printre ei?>>. La fel şi în liceu. Aveam sentimentul că sunt în locul în care NU trebuie. Mai târziu am înţeles că nu era doar în capul meu; eu chiar nu rezonam cu colegii. Aveam alte priorităţi și clar alte interese și subiecte de dezbătut.”

În lupta dintre uman şi real, ştiinţele exacte au câştigat şi Diana a urmat un liceu cu specific de mate-fizică şi mai apoi Facultatea de Arhitectură, renunţând la studiile superioare din domeniul artelor. Părinţii ei, mama – inginer şi tatăl – absolvent de cibernetică, bursieri de-a lungul anilor universitari, i-au explicat dificultăţile pe care un artist le întâlnește și au îndemnat-o să urmeze drumul sigur al meseriilor exacte.

“Atunci cred că a fost singurul moment în care m-am simţit constrânsă de familie. Cu toate astea, tot ce mi-a lipsit la liceu am avut la facultate. Deși mi-am dat seama devreme că nu voi ajunge să profesez arhitectură, nu am renunţat la facultate. Fiecare pas spre detalierea tehnică a unui sistem arhitectural, desenarea lui propriu-zisă, minuţioasă, la scară, îmi spunea că arhitectura nu e pentru mine. Aşa cum nici obţinerea de avize, completarea actelor sau discuţiile cu clienţii nu erau. Şi atunci, ce m-a ţinut acolo au fost ambiția, mediul, colegii preocupați de ce au de făcut (cărora m-am alăturat la fel de concentrată, dar mai puţin pasionată) şi profesorul de proiectare tehnică. Un om tare drag mie, care m-a influenţat pozitiv prin modul în care gândea, prin referinţele pe care ni le punea la dispoziţie şi modul în care ne deschidea perspectivele. Datorită lui am terminat anul 4 şi 5. Sigur, undeva era şi gândul către părinţii mei.

Curiozitatea primilor pași în Make-Up.

Diana are amintiri clare de când era foarte mică cu toate fardurile mamei sale aranjate în faţa oglinzii și povestește: “Se dădea mereu cu ruj înainte să iasă din casă. A fost un model la care mă uitam şi abia aşteptam momentul în care voi putea şi eu să fac acelaşi lucru.”

În generală a început să fure fondul de ten al surorii sale mai mare şi să-l folosească. În clasa a 8-a concepea ceva mai serios pentru ea și prietenele ei înainte să meargă la plimbare în oraş. Apoi a început să cumpere produse din cataloagele de make-up de la Avon și şi-a dat seama că există o întreagă industrie în spatele acestor lucruri. “Abia atunci am realizat. Mă uitam la fotografii şi înțelegeam că cineva a machiat acolo. Mă întrebam cum se întâmplă TOTUL. Eram curioasă, fiindcă TOTUL mi se părea perfect.”

O altă plăcere era revista Elle pe care o cumpăra de la chioşcul de lângă liceu şi o citea în timpul orelor mai relaxate. “Aşteptam cu sufletul la gură să parcurg editorialele lui Alexandru Abagiu.”, dezvăluie ea atât ruşinată cât şi mândră de gesturile sale de rebeliune.

Foto: Diana Ionescu, Uanna Dumitrescu

“Când am deschis studio-ul parcă am ajuns în sfârșit acasă.”

Acum Diana este specializată în face art şi modelarea fizionomiei. Şi-a deschis încă din 2012 o școală de makeup şi propriul studio, despre care mărturiseşte cu o voce mai joasă: “Când am deschis studio-ul parcă am ajuns în sfârșit acasă.” Acolo îşi testează ideile, experimentează, creează, acolo îşi susţine cursurile şi vorbeşte despre meseria de make-up artist. “Ce mă motivează pe mine este că vreau ca meseria de makeup artist să fie privită diferit. M-am lovit de preconcepţia că cei care fac makeup o fac într-o mare măsură pentru că aşa s-a nimerit, şi nu pentru că este o meserie pe care ţi-o alegi, o practici şi investeşti în ea. Poate din exterior pare uşor, în sensul că nu îţi trebuie un mare talent, ci o conjunctură: să-ţi doreşti cât de cât lucrul ăsta şi… se întâmplă. Pentru că nici pregătirea nu durează foarte mult prin comparație cu oricare facultate… Prin ce fac eu la şcoală încerc să le învăţ pe fete că a fi makeup artist este o meserie pe care o alegi. Una căreia i te dedici. E o diferenţă colosală între cei care o practică mecanic şi cei care o fac pasionați fiind de machiaj și frumusețe. Să lucrezi după o reţetă e simplu, dar contează foarte mult să aduci valoare prin creativitate oricărui domeniu.”

***

„Crearea unui personaj mă fascinează.”

Machiajul are mai multe ramuri, pentru că nu este doar cel de zi pe care clientul îl dă jos seara, ci există şi make-up de teatru, de film sau cel de shooting, unde trebuie să faci un concept de machiaj.

Pe mine, crearea unui personaj mă fascinează. Printr-o poziţionare anume a elementelor de machiaj poţi să scoţi la iveală trăsături de caracter. Asta se întâmplă şi cu drag queens, acei bărbaţi care se îmbracă şi se machiază singuri pentru a interpreta un rol feminin. Ei se gândesc la identitatea unui personaj pe care îl accesează de fiecare dată când sunt pe scenă, într-un spectacol sau la diverse evenimente.

Când am descoperit la un moment dat filosofia brand-ului de cosmetice profesionale Illamasqua, “make-up for your alter ego”, am rezonat puternic cu mesajul și am avut o revelație. Eu chiar cred că machiajul te transformă. De altfel, printre cursurile de bază susţinute de mine în cadrul şcolii se află machiajul transformaţional. Şi aici mă refer la un machiaj clasic prin care se urmăreşte transmiterea diferitelor emoţii şi nu cel obţinut prin efect de latex – crearea de zombie/monstru.

Dacă la machiajul pentru teatru am un personaj predefinit, un costum şi un decor care mă ajută să merg într-o direcţie, la şcoală eu le propun cursanților mei 3 cuvinte de la care să pornească. Urmează ca ei să combine cuvintele cu propria viziune astfel încât să obţină un caracter bine conturat. Ai atâtea opţiuni şi atâta libertate încât devine foarte greu să alegi.

Ceva ce am observat de-a lungul cursurilor este faptul că studenții se tem de critică şi de a nu fi perfecți în munca pe care o fac. Încerc să le reamintesc de ce zicea Dali: “Nu-ţi fie frică de perfecţiune; n-o s-o atingi niciodată”.

Uite, în culisele teatrului ai o singură şansă, ori iese ori nu iese. Mie îmi place presiunea aia şi înţeleg că e un flux, fiecare trebuie să îşi facă treaba bine şi să nu depindă de nimeni în căutarea perfecţiunii. Lucrezi fără șansa de a corecta ce nu-ți iese din prima, iar asta aduce o dimensiune specială artei.

Foto: Demonstrație Face Art Make-up, Gabriela Paun

***

MS: Ce urmăreşti prin fiecare machiaj pe care îl realizezi?

Să-mi reprezinte stilul şi viziunea, chiar dacă e un machiaj pentru clientă. Adică, este ce vrea ea, dar cum îmi place mie. Semnătura mea e mereu acolo.

MS: E machiajul un avantaj al femeilor?

Da, este un mare avantaj. Dacă un bărbat îmi spune “vai, biata de tine, câte ai de făcut”, îi spun “nu-mi plânge de milă; nici nu ştii cât de mult îmi place să fac ce TREBUIE să fac”. Nu cred că make-up-ul are rol de mască sub care să te ascunzi, de care să depinzi şi fără de care să nu te simţi deloc sigură, dar în mod sigur e un avantaj feminin. Cu o doză de responsabilitate, cu toate putem profita de acest atu.

MS: Ce înseamnă pentru tine un machiaj bun?

Un machiaj bun … Cred că e foarte important să ştii unde să te opreşti, să identifici limita aia fină dintre unde merge şi unde nu, şi să nu insişti tu ca make-up artist doar de dragul de a-ţi face vizibil stilul. E adevărat că şi un machiaj strident poate fi purtat la 9 dimineaţa, dar neapărat de cineva care-l poate duce, care are personalitatea aia. Eu pot să port glitter la 9 dimineaţa, dacă mă reprezintă, dar nu pot să oblig pe toată lumea să poarte glitter la ora aia doar pentru că el este semnătura mea.

Deci, un makeup bun e un makeup personalizat.

Cred că asta e lupta din ziua de azi – cu cele 5 sau 10 tipuri de machiaj pe care le vedem pe Instagram. Una e ce se poartă online şi una e cum suntem în realitate. O mare problemă a makeup artiştilor este de a face pe cineva să înţeleagă că tenul ăla perfect din imaginea aia cu filtru nu poate fi obţinut printr-un machiaj.

MS: Ce admiri cel mai mult la colegii tăi?

Îi admir pe cei care rezistă, pentru că ştiu ce înseamnă să fie încă relevanţi după mult timp. E uşor să ai visul ăsta şi apoi să devină doar un trend. Cei care rezistă sunt cei făcuţi cu adevărat pentru asta. Nu e doar o modă. Nu e un val pe care îl urmează. E meseria lor.

MS: Cum te păstrezi informată?

Urmăresc câţiva artiști relevanţi şi parcurg rapoarte de trend-uri din modă și beauty pentru că îmi oferă o informaţie unitară și cuprinzătoare. Astfel pot să văd direcţia spre care se merge. Spre exemplu, Vogue Runway este o platformă pe care o accesez des.

Din documentarea mea am observat că tendinţele în make-up pornesc din Londra, Anglia, pe când pe partea de implementare şi piaţa de desfacere, USA e fruntașă. În schimb, zona asiatică, Japonia, Coreea, inventează produse noi, le testează și le lansează, urmând ca Europa să preia o mare parte din ele, aşa cum s-a întâmplat, spre exemplu cu fondul de ten cu bureţel, cushion sau măștile de hidratare pentru față.

***

Foto: Diana Ionescu, Uanna Dumitrescu

„Poţi să-ţi păstrezi feminitatea şi într-un costum bărbătesc.”

O schimbare pe care am simtit-o tot mai pregnant în lumea make-up-ului constă într-o nevoie crescută de auto-machiaj.

Acum 10 ani multă lume nici nu cred că se gândea că va ajunge să urmeze un curs de make-up, dar explozia asta de game diversificate de produse cosmetice te face să vrei să le cumperi. Şi dacă tot le ai, de ce să nu înveţi să le foloseşti şi de ce să nu o faci bine? Și noi la studio primim tot mai multe cereri pentru cursuri de auto make-up individual și personalizat. Cred că unul dintre motivele din spatele acestei nevoi crescute este expunerea constantă pe social media și presiunea creată online. Îți dorești să te prezinți în fiecare zi arătând foarte bine.

Cred că e fascinant cum se schimbă tipologia frumuseții de-a lungul timpului și mai ales cum ajung să fie considerate frumoase anumite trăsături. Istoria machiajului e esenţială în înţelegerea noastră ca societate, aşa cum e istoria pentru orice fel de evoluții, la modul general. Dacă în perioada interbelică femeile voiau să urmeze un singur trend, din anii ’60 ele au început să caute diversitatea. Silueta clepsidră, buclele, ochii de pisică, senzualitatea de demult au fost astăzi înlocuite cu hainele sport şi conceptul de confort. Cu toate că ele ţin şi de cultura unei societăţi, de loc şi nu doar de an, parcă sunt din ce în ce mai puţine femeile care mai poartă fustă, rochie sau pantofi pur feminini. E adevărat, poţi să-ţi păstrezi feminitatea şi într-un costum bărbătesc, dar îţi trebuie un detaliu sensibil, un decolteu, un ruj roşu sau pantofi cu toc.

***

Diana a crescut în Piteşti, iar vacanţele şi le petrecea la bunici la ţară, undeva la 40 km distanţă de oraş. La ei şi-a format cele mai frumoase amintiri ale copilăriei.

„Cel mai mişto era în șop.”

La bunica la ţară pierdeam noţiunea timpului. Fie că mergeam la râul Doamnei cu toţi copiii din zonă, fie că stăteam în fân cu pisoii, fie că adunam în joacă mere, prune sau nuci, timpul trecea altfel. Cel mai mişto era în sop. Un fel de pod deschis unde se depozita fânul animalelor şi prin decupătura căruia mă uitam la stele, de acolo, de sus.

Era libertate. Iar adevărul este că nu ne punea nimeni la muncă în lunile alea de vară, nici pe mine, nici pe verişoara mea cu care îmi petreceam orele. Atât bunicii, cât şi părinţii m-au protejat foarte mult şi nu m-au obligat să fac anumite lucruri doar pentru că era bine să le învăţ. Cred că e foarte greu să-ţi laşi copilul să aibă impresia că alege ce face, iar mai apoi să nu simtă presiunea alegerilor lor. Niciodată nu am fost pedepsită că nu luam note suficient de bune, şi totuşi luam numai note bune. Aşa era atunci.

***

Foto: Diana Ionescu, Uanna Dumitrescu

„Eu vreau să mă depășesc pe mine.”

În prezent, Diana reuşeşte să împace zilele lungi şi aglomerate de filmări sau shooting-uri, cu cele petrecute la şcoala de make-up predând. Faptul că există aceste cursuri cu program fix, predictibile într-un stil de viaţă destul de spontan, îi permite să găsească stabilitate “în tot haosul ăsta”. “La început, până am realizat şi acceptat că aşa este domeniul în care am ales să lucrez, am trăit un şoc.”, zice ea.

În zilele libere găteşte preparate din bucătăria asiatică (“dar nu neapărat Chinese, ci mai degrabă stilul condimentat dinspre Thailanda”) pentru că iubeşte tot ce conţine curry.

Diana nu concepe că s-ar putea trezi dimineaţa pentru a face altceva decât ceea ce face acum. Am întrebat-o ce nu vrea să piardă şi mi-a răspuns: “bucuria de a face ce fac. Nu vreau să mă obişnuiesc, să zic că e bine şi simplu şi să continui aşa. Îmi doresc constant să explorez și alte zone pentru că da, te poţi plictisi, mai ales dacă practici meseria asta dezechilibrat – dacă doar asta faci. Scopul meu nu este să fiu cea mai bună sau să mă menţin cea mai bună. Eu vreau să mă depășesc pe mine. Vreau să fac ce pot mai bun şi mai bine.”

Mai multe informații despre Diana Ionescu pot fi găsite pe pagina de Facebook, profilul de Instagram sau pe Linkedin.