Elena Perseil: Evoluţia unei societăţi se reflectă limpede şi fără îndoială în modă.

By aprilie 30, 2018

Elena Perseil

From: Born on: Occupation: Designer vestimentar

În 2014 Elena Perseil sărbătorea 10 ani de wearable design, printr-o colecţie superbă, dar mai ales printr-un spectacol introductiv: un dans contemporan, cu o coregrafie gândită de ea însăşi. A oferit o succesiune de stări fundamentale reinterpretabile oricând, chiar şi acum. Este acolo, în filmarea video a show-ului, o emoţie eventual metamorfozată şi în mod cert neperisabilă. Şi aşa cred că sunt şi creaţiile ei vestimentare. Îmi imaginez că piesele create de Elena Perseil îşi păstrează forţa indiferent de momentul în care acul maşinii de cusut a străpuns materialul. Au un stoicism delicat tailor made, care învăluie siluetele femeilor îndreptându-le umerii şi punându-le un zâmbet pe buze.

M-am aşezat pe canapea şi am ascultat. Am ascultat o femeie care nu se grăbeşte să răspundă instant unor întrebări şi gândeşte fraze privind cu coada ochiului spre propriile sentimente. Am descoperit că pe lângă talent şi disciplină, în temelia succesului, designer-ul a cimentat o lipsă a extremelor.

Pentru mine, ceea ce fac nu este o pasiune. Eu nu cred că am pasiuni. Am lucruri care îmi plac, dar evit pasiunile … spune ea. Şi întreb impulsiv cu o grimasă de surprindere totală: De ce?

Pentru mine tot ce este exagerare nu este valoros. Cred că în momentul în care vrei să faci ceva, faci încet, echilibrat, gândit, cu iubire mai degrabă. Dar pasiunea este un foc de paie: arde foarte repede şi se stinge la fel de repede. Se duce tot şi nici măcar nu îţi pui toate capacităţile în lucru. În momentul în care ai un proiect şi te înscrii în acel proiect cu iubire, atunci toate forţele tale converg în acea direcţie şi nu eşti orbit de vreo pasiune, ci din contră eşti încărcat de înţelepciunea şi forţa iubirii.

Te las în continuare cu o forţă de femeie, aşa cum îmi amintesc că am perceput-o pentru prima dată într-o revistă cumpărată demult de tata.

MS: Doamna Perseil, aţi spus la un moment dat că: Genetic duc în mine feminitatea şi sensibilitatea mamei mele, îmi puteţi povesti despre cum era mama dumneavoastră?

Era o persoană foarte elegantă, care iubea accesoriile. Având un simț creativ dezvoltat, îşi cumpăra material şi îşi confecţiona singură hainele, iar dacă îşi găsea anumite piese vestimentare necorespunzătoare ei, le adapta într-un mod foarte interesant şi personal. Pentru mine camera mamei era un adevărat tarâm de poveste. Aşteptam cu nerăbdare să plece de acasă pentru a putea merge liniștită să scotocesc prin fiecare colțișor. Îmi amintesc că îi probam mereu pantofii.

MS: Şi ceva ce aţi învăţat de la dânsa?

Că familia contează. Asta a încercat să îmi transmită mereu, valoarea familiei şi mai ales valoarea unei familii unite în viaţă.

MS: Şi că familia poate să influenţeze şi celelalte segmente ale vieţii, nu?

Da, fără îndoială. Eu nu o mai am pe mama de foarte mulţi ani şi nu îmi dau tocmai seama ce ar fi putut să mă înveţe cu adevărat, fiind copil. Îmi aduc însă aminte clar că voia să ne ţină mereu împreună.

MS: Dvs. ce aţi vrea neapărat să vă învăţaţi copiii?

În primul rând, acelaşi lucru – să îşi respecte familia. Cred că este vital să se iubească și să aibă încredere în ei şi în visele lor.

MS: Au deja obiective măreţe?

Sunt destul de mici, au 14, respectiv 12 ani şi este oarecum prematur să îşi seteze obiective grandioase. Fiica mea îşi doreşte să continue în domeniul creaţiei vestimentare şi să lucrăm împreună la un moment dat, iar băiatul încă nu ştie exact… Sper să fie oameni, să ştie să fie fericiţi, să ştie să se facă fericiţi pe ei şi pe alţii, toate astea indiferent ce activitate sau meserie aleg. Şi cred că singurul lucru cu care eu pot să intervin este o sugestie referitoare la cum să-şi atingă fericirea şi împlinirea.

MS: Ce părere aveți de ceea ce designer-ul Olivier Rousteing spune: You do fashion because you want to express something. For any designer, making a collection is like therapy.

Nu, nu mă regăsesc în această abordare. Lucrez în domeniu de foarte mult timp şi deja ceea ce fac s-a transformat într-un stil de viaţă. Indiferent de activitatea pe care o am, fie o colecţie, fie o discuţie cu un client sau o gestionare de strategie, sunt la fel de implicată. Nu este una mai valoroasă decât cea precedentă şi toate îmi vor prezența şi fiecare solicită o anumită parte din mine care este la fel de importantă. Toate acestea fac parte din meseria de designer şi nu se poate una fără cealalta, cel puţin nu în cazul firmei mele.

MS: Aţi avut la începuturile Elena Perseil îndoieli şi temeri că nu o să iasă aşa cum aţi plănuit dvs.?

Sigur! Aceste îndoieli ţin foarte mult de încrederea în sine şi în momentul în care începi un proiect, oricare ar fi el, apare o anumită zonă de incertitudine. Este firesc pentru că mergi către ceva ce nu cunoşti, ci doar îţi imaginezi. După ce ai trecut prin suficiente experienţe ajungi să identifici toate reperele şi te muţi în zona de confort. Abia atunci sentimentul de teamă nu se mai manifestă. Dar ştiind că este firesc poţi să le ignori la început şi să te concentrezi asupra soluţiilor. Şi chiar dacă sunt anumite frici care te împiedică să demarezi un anumit proiect există o practică foarte simplă care îţi clarifică viziunea. Poţi să iei o foaie de hârtie şi să detaliezi cel mai urât scenariu posibil şi ce este de făcut în acea situaţie extremă. De cele mai multe ori realizezi că poţi să faci faţă cu succes acelei perspective înnegurate.

MS: Care a fost cea mai bogată experienţă pe care aţi trăit-o în domeniul modei? Adică de unde aţi învăţat cel mai mult?

De la cliente.

MS: În ce sens?

De la femei. Înveţi să fii mamă de la copii, înveţi să faci haine pentru femei lucrând cu femeile. Și nu cred că există cliente dificile. Poate există designeri nepregătiţi, dar nu cliente dificile.

MS: Cum credeţi că afectează tot ce se întâmplă în prezent, spre exemplu pe Instagram – unde sunt milioane de poze splendide, percepţia asupra modei?

Şi cine a făcut asta? Tot noi. Toţi facem modă, pentru că moda nu este un proces exclusivist, al meu sau al tău, este ceva vivant. Fiecare avem un aport. Noi suntem o parte din întreg şi reuşim şi noi să îmbogăţim zona economică sau garderoba unei femei. Atât designer-ul cât şi consumatorul merg împreună şi amândoi trăim în aceeaşi epocă şi atunci şi el este un consumator avizat şi ştie să ia ce îi corespunde. Poate el vrea să îşi cumpere în 3 secunde o rochie şi poate altul vrea să se uite 5 ani şi are nevoie de 5 ani să o facă şi pentru asta are şi site-ul la dispoziţie, are şi showroom-ul şi magazine. Cred că este doar o diversitate şi fiecare cumpărător îşi caută modul propriu de a şi le satisfice.

Omenirea noi am făcut-o, chiar dacă spunem că: Asta nu îmi place! Nimănui nu i se va părea că societatea este perfectă, pentru că aşa suntem construiţi: să nu ne placă niciodată totul, nimic. Dar asta este o situaţie firească și nu mă concentrez asupra ei. Eu încerc să fac lucrurile aşa cum le simt. Evident în sprijinul societăţii şi mă gândesc la modul în care să le fac şi ce strategie să implementez, fie că este una a creaţiei, fie că este una a marketingului, deşi cele două sunt cumva implicite.

Cred că eu gândesc ca un designer al acestui an, nu ca unul al anilor ’80 sau ’20, că poate atunci m-ar fi mirat lucrurile astea. Însă astăzi pe mine nu mă miră, sunt în armonia a ceea ce se întâmplă, nu mă simt decalată cu timpul pe care îl trăiesc. Până la urmă evoluţia unei societăţi se reflectă limpede şi fără îndoieli în modă.

MS: Disciplina pe care mi-am creat-o a fost…?

Este o disciplină pe care în momentul în care vrei să faci ceva cu viaţa ta şi cu tine, indiferent cât de multe task-uri ai în ziua respectivă nu poţi să le faci decât cu o anumită disciplină. Iar disciplina asigură o anumită continuitate a lor. Astăzi poţi să fii singur şi doar să te duci la şcoală, peste câţiva ani ai un job şi trebuie să-ţi faci şi curat în casă, peste alţi câţiva ani o să ai şi un prieten(ă) şi trebuie să share-uiești timpul, peste câţiva ani o să ai şi un copil. Aşadar, această disciplină îţi permite să le poţi face pe toate şi să nu îţi debusoleze programul. Înveţi să te organizezi, înveţi să urmăreşti programul pe care ţi l-ai propus şi în felul ăsta să fii mulţumit la sfârşitul zilei, anului, următorilor 10 ani şi să ştii că măcar ai încercat să le faci pe toate. Faptul că nu reuşim absolut tot ce ne propunem este firesc, pentru că nu putem controla totul. Trebuie să acceptăm şi să urmărim firul vieţii. Dar o disciplină ne putem impune. Şi cred că ea începe în primul rând printr-o mare luptă cu tine, unde obiectivul principal este să ai stăpânire asupra ta.

MS: Şi dvs. aţi reuşit să vă controlaţi aşa cum spuneţi?

Da, cred că eu îmi trăiesc viaţa şi nu ea mă trăieşte pe mine. Am challenges în fiecare zi şi am parte de lucruri noi, pe care le observ şi pe care încerc să le înţeleg. Observ cum cu toată experienţa şi cu toate celelalate provocări mai vechi, noutăţile sunt din ce în ce mai puţine şi mai destabilizatoare, să zic. În acest context controlul de sine devine un sport practicat zilnic şi însuşit în cele din urmă. Dacă la început se impune, apoi devine un fel de a fi.

MS: Care credeţi că este legătura dintre artă şi modă?

Legătura este creaţia, ea este în tot. Există arta de trăi, de a fi, de a iubi, de a te îmbrăca… omul este o artă. Nu pot să le separ, este un tot.

Creațiile Elenei Perseil pot fi găsite pe website sau pagina personală de Facebook .