Este atât de bun încât mai vrei un pahar.

From: Baia Mare Born on: 1 Ianuarie 1983 Occupation: Critic de vinuri, autor și antreprenor

Am notat în telefon imediat ce m-am urcat în taxi cuvântul senzorială.

Rămân deseori cu o impresie puternică în urma discuţiilor pe care le am cu oamenii intervievaţi. Se manifestă ca o rememorare în care revăd gesturi, repet întrebări şi primesc răspunsuri, descopăr subtilităţi şi concluzionez modul în care cele 2 ore – în cazul de faţă, au conturat un profil. Impresia este cea mai aproape de adevăr, chiar atunci, după ce ţi-ai luat la revedere.

Am tastat senzorială şi am apăsat save.

Marinela V. Ardelean este o femeie critic de vin, profesor al Italian Chef Academy, scriitor de carte – The Wine book of Romania (volum I – 2016, volum II – 2017 & volum III – 2018), organizator al International Wine Festival of Romania, Global Brand Ambassador al vinarsului Brâncoveanu aflat în portofoliul Alexandrion Group şi promotor dibace al vinurilor româneşti în toate direcţiile posibile. În plus elaborează strategii de comunicare și brand-ing pentru producătorii de vinuri: realizează design-ul etichetelor, pregătește produsul pentru un anumit target, un anumit tip de consumator sau o anumită piață. Recent a devenit şi mama Antoniei.

Timp de 21 de minute am descompus semnificaţia adjectivului, pliind-o pe interlocutor. Iniţial am pus sub semn de întrebare particularitatea senzorială a Marinelei. Tentaţia la îndemână de a încredinţa acest atribut laturii sale materne, m-a furat pentru câteva secunde. Apoi am aşezat în ordine cuvintele şi am urmărit firul. Simţurile îi sunt în stare alertă de mult timp, naşterea fiicei doar le-a şlefuit.

Antonia are aproape nouă luni şi am avut ocazia să observ de foarte multe ori abordarea părinţiilor mei faţă de ea. “Trebuie să miroasă şi să guste orice. Să pună degeţelul chiar şi în spuma cafelei la cele câteva luni de viaţă. Aşa am făcut şi cu tine”, îmi spun. Astfel, mi s-a confirmat ceea ce eu credeam: că expunerea timpurie la cât mai multe trăiri de acest gen îţi dezvoltă simţurile. Dacă le antrenezi suficient de bine la o vârstă fragedă, ai şanse mari să le poţi folosi obiectiv mai târziu ca şi instrumente. Exact ce fac eu când vine vorba de vinuri.

S-a născut la Baia Mare, a trăit în zona Maramureşului până aproape de majorat, după care şi-a continuat viaţa în Italia. Acolo a învăţat, a înţeles şi a simţit expresia Ti voglio bene! (un altfel de Te iubesc!), pe când aici a prins drag de Mulţumesc!. Din 2014 a început să vină mai des în România, deşi este stabilită în peninsula purtabilă. AND-ul său are ceva din cel al dacilor. Luptă şi îndrăgeşte vinul, nu în același mod, dar la fel de mult ca şi ei. Cu răbdare (pe care şi-o mai pierde uneori) construieşte alături de producători o potecă largă prin lume astfel încât vinul românesc să se plimbe în voie. Este absolut convinsă de calitatea acestuia şi spune că este apreciat de orice gust internaţional.

Crede în educaţie, dar în mai ales în formarea ce vine după puţină experienţă de viaţă, după ce te aşezi mintal, tu în tine. Consideră că abia atunci ştii ce vrei de la viaţă. Drumul ei a fost o aventură, cu provocări diverse şi suficient de mult entuziasm şi determinare astfel încât să le materializeze în rezultate remarcabile prin efort şi inteligență. A cerut sfatul oamenilor potriviţi, dar mai ales a purtat un dialog sincer cu ea însăşi din toate punctele de vedere: pot să fac sau nu pot să fac, îmi place sau nu îmi place, ce simt?

Să fii prefăcut cu tine este un compromis prea mare, care nu te duce departe.

Nu există o femeie mai importantă în viaţa mea.

Marinela Ardelean își poartă pașii ghidată de următoarele trei puncte de referință: familia, sinceritatea si respectul – față de ea însăși, dar și față de ceilalți. Așa cum o arată și enumerarea, cea mai valoroasă este și cea dintâi pronunțată.

Pentru mine un principiu de viaţă este familia, înţelegerea şi respectarea ei.

Aud foarte multe persoane zicând: “Este ca parte din familia mea”. Dar, pentru mine, familia este formată din părinții, fraţii, copilul (sau copiii) tăi şi partenerul (sau partenera) de viaţă. Și bunicii, cine îi mai are. Atât! Este adevărat, prietenii sunt o parte esențială a vieții noastre. A avea un prieten adevărat înseamnă să te bucuri de perspective diferite asupra vieții, să poți trece mai ușor peste perioade mai dificile și să ai parte de susținere la nevoie. Modalitatea prin care un prieten face toate aceste lucruri, familia s-ar putea să nu ni-l poată asigura. Însă, un raport sănătos cu rudele „de sânge” și cu „jumătatea” ta (la care probabil trebuie să lucrezi o viață) nu se compară cu nimic în lume. Sunt de părere că ne ajută să excelăm ulterior și în zona profesională. Este greu, gesturile cele mai valoroase nu vin mereu natural dar merită să investim timp și sentimente în familie. Să investim în comportament, să învățăm să comunicăm și să creăm o legătură indisolubilă cu aceasta.

Cea mai bună prietenă a mea este mama. Nu există o femeie mai importantă în viaţa mea. Îi povestesc orice pentru că simt încredere nelimitată şi chiar și în momentele în care nu este de acord cu mine, nu mă judecă.

– Şi aşa, uşor, ai determinat-o şi pe dânsa să fie ca tine, deschisă?

– Nu, nu este aşa de simplu. Nu-mi spune. Insist, îmi zice mai multe, însă păstrează rolul de părinte, mai mult decât îl păstrez eu pe cel de fiică. Mă încurajează să fiu deschisă, însă se menţine pe poziţie. Iniţial mă mai lua la rost, moment în care i-am spus: “Dacă faci aşa, nu îţi mai zic. Dacă nu eşti de acord, te rog să nu spui nimic, dar încearcă să mă asculţi.”

Mama vine dintr-un context de viaţă şi dintr-o familie în care nu povesteai despre relaţii sau lucruri mai intime. Vine dintr-o generaţie cu multe dificultăţi în comunicare şi personal cred că am reuşit să schimb foarte mult din abordarea cu care ea s-a născut şi a crescut. A durat câţiva ani de zile, dar am reuşit. Este atât de frumos să poţi povesti liber şi să ai acest dialog, cu mama ta în primul rând, dar cu părinţii în general.

I-am zis Marinelei şi menţionez şi aici cât de frumos s-a văzut relaţia mamă – fiică în interviul pe care l-a acordat Andreei Esca la Europa FM acum ceva timp. Era concretă dorinţa celor două de a menţine sau de a consolida mai departe legătura lor. În dimineaţa zilei respective i-a trimis mamei o poză: “Am vrut să vadă că port o ie.” Își amintește de acele momente, zâmbește și mărturisește foarte mândră: “Dar acum am progresat, folosim aplicaţia Face Time, mergem spre video, aşa cum fac şi generaţiile mai tinere.

– Ceea ce tu spui, Marinela, îmi dă de înţeles că sunt anumite momente în care trebuie să investeşti mai mult într-una sau într-alta, nu? Aşa pare.

– Da, nu le poţi face pe toate de-o dată. Eu cred că în viaţa ai şanse. Sunt anumite momente când ţi se oferă oportunităţi. Dacă simţi că este ca o mănuşă care ţi se potriveşte perfect, urmează acea cale. Dar, fără să creezi nişte daune ireversibile. Că dacă le poţi repara, nu este aşa grav. Însă, dacă faci nişte lucruri care rănesc persoanele din jurul tău sau chiar persoanele apropiate atât de rău încât să nu mai ai ce recupera, nu ştiu cât merită. Sună ciudat, dar mai uşor rupi un scaun decât să rostești o vorbă care, odată spusă, poate face mult mai rău. Relaţia s-a dus pentru totdeauna.

“Bravo, fata mamei! Lasă că e bine, învăţăm noi să ne mai şi temperăm!”

Înainte eram mai impulsivă și de neoprit: eu fac, eu zbor, eu particip. Acum este foarte important şi timpul meu petrecut cu Antonia. Abia aştept să crească şi să mergem împreună peste tot. Îmi seamănă foarte mult. Avem acelaşi apetit de nestăvilit – curiozitatea de a încerca orice, ne manifestăm exploziv pe moment şi apoi ne liniştim, şi râde tot timpul – suntem amândouă pline de entuziasm. Îmi place că atunci când vrea un lucru se vede. Spre exemplu, i-am dat să guste puţină îngheţată şi apoi după ce a simţit aroma a apucat serios cu mânuţele ei mici de cornet şi nici în ruptul capului nu a vrut să-i mai dea drumul. Asta la 7 luni. Ce pot să zic?! “Bravo, fata mamei! Lasă că e bine, învăţăm noi să ne mai şi temperăm!”

Mereu o punem cu noi la masă. Să asiste din scăunelul ei, să ne vadă şi să înveţe. La masă povestim despre ce mâncăm, gustăm din toate şi transformăm totul într-o experienţă. Nu există televizor sau radio pornit. Nu; micul dejun este mic dejun, prânzul e prânz şi cina e cină. Toţi împreună la masă. Toţi povestind. Şi este un desfăt să o văd cum stă acolo şi îşi pune mânuţele în orice şi explorează masa şi se desfăşoară şi este toată o cremă şi o mânjeală. Libertatea asta care i se oferă este parte din dezvoltare.

Într-un bistro normal de gol, într-o dimineață călduroasă de marți, eram două persoane în dialog pe centrul unei canapele de catifea verde. De-o parte și de cealaltă ar mai fi putut sta încă 10 persoane. Marinela își pune mâinile în buzunarele pantalonilor albi și se rezeamă relaxată, așezăndu-se picior peste picior, în timp ce-și fixzeză sandaua dreaptă suficient de bine pe marmura ca o tablă de șah. Își caută vorbele privind pentru o secundă spre grilajul de lemn, modern al tavanului. O privire la 45 de grade.

Mai înainte a precizat că se află într-un proces de selecție. În prezent caută vinuri din 2017. Vrea să pună câteva deoparte.

Ca și cum încearcă să surprindă o acțiune îndepărtată, începe să-mi povestească recenta ei călătoria în timp. Nu doar în trecut, ci şi în viitor.

“Chiar azi-noapte înainte să adorm mă gândeam: Ce vin să aleg? Oare din ce zonă? Cum să fie? Mi-am imaginat cum la aniversarea Antoniei de 10 ani vom fi nehotărâte și curioase: Să deschidem vinul acesta sau pe celălalt? Oare cum a evoluat cel de acolo? Până la urmă, vinul nu trebuie să fie o profesie ca să te poţi bucura de el.”

Vrea să împărtăşească cu fiica ei totul: amintiri, poveşti, senzaţii şi să construiască mai departe, mai mult, aş zice eu, peste relaţia mamă-fiică – aşa cum a învăţat din experienţa ei că o astfel de legătură poate să fie.

Mai da-ţi-mi un braţ!!!

– Ai spus la un moment dat că eşti convinsă de potenţialul femeilor din România. Ce te face să crezi în ele?

– Contextul istoric şi cumva relaţia dintre femeie şi bărbat. Românul în sine are o predispoziţie majoră la sacrificiu faţă de alte ţări. Femeia româncă a trecut din punctul meu de vedere prin mai multe dificultăţi, decât o femeie din Franţa sau din Italia. Ne-am întărit, am devenit mai puternice, mai curajoase, mai luptătoare. Avem ca prim atu feminitatea care, folosită cu inteligenţă, alături de toate calităţile de mai sus, face din tine o femeie completă. Un fel de yin & yang, caracter şi feminitate.

Eu m-am născut în Maramureş, am vizitat ţara atât cât s-a putut, însă nu descoperisem România adevărată. Pentru a cunoaşte România adevărată trebuie să ajungi în Bucureşti şi să ai de-a face cu toate tipologiile de românii. Aşa observi şi lucrurile bune – de a face, de a descoperi, de a fi competitiv, şi mai puţin bune – mentalitatea definită prin “eu nu pot, dar să nu poţi nici tu” sau bărbaţi care înalță sus femeia, dar în interiorul lor găseşti o formă de misoginism destul de agresivă.

Atunci când am venit în industria vinului românesc au fost nişte seisme. Ceva a mişcat “echilibrul” existent doar pentru că mai venit încă o persoană. Ba mai mult o femeie. Nici nu am 60 de ani şi iarăşi a fost revoltător.

Nu am fost o protejată, de la 14 ani am trăit singură, însă a fost surprinzător să mă lovesc şi de laturile acestea ale ţării. Am reuşit să fac faţă şi să ies din … (îşi ridică mâinile la nivelul ochilor, reprezentând cu mişcări circulare forma unui) … “cocoon”. (Un cocoon ca o lume a ei, nu protectivă, ci doar fără anumite informații din „exterior”.)

Spre exemplu acum o să particip la un concurs internaţional de vinuri în Africa de Sud şi sunt primul român care jurizează în concurs, cel mai mare din regiunea respectivă, iar juriul este format aproape jumătate din femei. Este o abordare corectă, aş zice. O mentalitate pe care eu o aplic şi în lumea vinului, în care bărbatul şi femeia se completează, probabil mai bine ca în oricare industrie. Femeia are parte de o sensibilitate mai dezvoltată decât bărbatul, iar el are capacitatea asta de a fi uneori mai obiectiv. Iar când pui la masă, faţă în faţă, un bărbat şi o femeie să jurizeze un vin, durează mai mult dar oferă cel mai complet rezultat.

– Am pornit de la femeia româncă în forţele căreia crezi. Tu de ce ţi-ai testat puterile şi ai ales mai mereu obiective dificile sau mai dificile pentru o femeie?

– Nu ştiu câţi au remarcat aspectul acesta până acum, în afară de părinţii mei.

Şi-a ridicat spatele ce se proptea de bancheta, s-a aplecat spre blatul mesei şi a trasat o linie dreaptă cu mâna stângă, urmată de o linie şerpuită cu mâna dreaptă, citându-i: “tu în loc să o iei pe calea cea mai simplă, mereu o iei pe ocolite, cel mai greu şi mai solicitant traseu”. De ce? … Probabil că deseori când eram tânără sau foarte tânără eram văzută pentru aspect în primul rând. Şi din dorinţa de a ieşi în evidenţă mai mult profesional sau intelectual am ales domenii mai dificile. Voiam să balansez un dezechilibru care era doar în închipuirea mea. Şi aşa am ales bolovanii cei mai mari. Pe de altă parte şi faptul că părinţii mei nu îmi spuneau prea des “Cat de mândrii suntem de tine!” a născut în mine nevoia de mai mult. Indirect simţeam că nu este suficient şi din dorinţa de a fi apreciată mă provocam în permanenţă.

Am depăşit de mult momentele şi acum sunt obişnuită cu bolovanii.

Şi cred că în general natura multifuncţională a femeii îi îngreunează situaţia, având prea multe de dus în spate. Dar n-aş schimba asta pentru nimic în lume. E bine aşa; eu zic că de asta suntem faine. Mai da-ţi-mi un braţ!!! (o spune râzând).

Vinul e viu şi vinul este viaţă.

O auzisem pe Marinela acum ceva vreme zicând că “vinul e viu şi vinul este viaţă”. Nu înţelegeam deloc. “Doar un îndrăgostit de vin poate să facă o aşa descriere”, îmi ziceam.

– Ce se întâmplă în mintea ta atunci când vinul atinge papilele gustative pentru o degustare?

– Depinde, îmi place vinul sau nu îmi place?

Dacă îmi place şi vreau să am un moment de relaxare, care să mă încarce sau să mă descarce, atunci ori îmi iau o carte pe care am început-o şi pe care nu mai reuşesc să o termin (sau şi mai fain este o carte pe care nu am început-o (râde) şi o iau cu tot entuziasmul), desfac o sticlă de vin şi – defect profesional – îl analizez, pentru că nu pot doar să mă bucur de el.

Este o anumită senzaţie la primul miros şi la primul gust. Continui să gust, iar gustul se schimbă. Face asta de două sau trei ori până când ajunge la o rată de evoluţie mult mai lentă decât la început. Identifici o armonie în ceea ce simt papilele. Iniţial este o explozie de arome… Ştii?! Este ca şi când întâlneşti o persoană. O vezi şi îţi faci în minte o idee despre cum este. Apoi, după ce porţi un dialog i-ai creionat un profil. Iar după ce staţi la poveşti îţi dai seama de multe. Aşa este şi cu vinul: îl vezi, staţi la o vorbă şi ajungi să îl cunoşti. Îi descoperi personalitatea şi nu te mai surprinde ca la început.

– Şi atunci când îl evaluezi?

– Un degustător este cu adevărat profesionist atunci când reuşeşte să fie foarte obiectiv, înlăturând mare parte din subiectivism. Nu ai cum să te detaşezi complet şi nici nu trebuie. Amprenta personală e necesară. Pe măsură ce avansezi profesional, standardele acumulate în formarea şi studiul tău se transformă în instrumentele adiacente abordării personale. Spre exemplu, pentru multe persoane culoarea este foarte, dar foarte importantă la un vin. Să fie un roşu rubiniu luminos. Dacă este un roşu violet şi luminos îşi pierde din valoare. Eu zic că este importantă culoarea, dar nu atât de esenţială precum mirosul şi gustul. Pe scara mea de valori a vinului primul loc este ocupat de miros, iar apoi de gust. De ce? Pentru că dacă mirosul nu mă atrage, nu ajung la gust. Este ca şi la o persoană, dacă nu ai o compatibilitate – poate de atracţie iniţial, nu mergi să discuţi cu ea.

Apoi după ce treci de miros, cauţi armonie – aşa ajungi la baubilitate – chiar dacă nu există în dicţionarul românesc acest cuvânt – una dintre cele mai importante caracteristici ale unui vin. Dacă nu este băubil degeaba. Şi nu mă refer la faptul că este potabil, ci la faptul că este atât de bun încât mai vrei un pahar.

Într-un concurs internaţional trebuie să te prezinţi cu tot istoricul tău de “simţuri”. Întrebările ating cele mai mici detalii: Este un miros mai degrabă floral sau mai degrabă mineral? Dacă experienţele tale nu au început timpuriu este mai greu să le dobândești ulterior. Te poţi apuca de degustat la 40 de ani, dar cu siguranţă multe arome lipsesc din vocabularul tău. Stilul în care a fost crescută şi senzaţiile pe care le-a trăit: mirosul pădurii, al stâncilor, al frunctelor, i-au dezvoltat curiozitatea şi i-au format baza necesară în lumea vinului. Acum poate să participe la cele mai solicitante şi rafinate degustări, folosindu-şi memoria olfactivo-gustativă precum un sertar din care foloseşte ceea ce este nevoie, când este nevoie. Are însă grijă să împrospăteze informațiile înmagazinate cu orice ocazie.

– Prevezi turism prin intermediul podgoriilor din România?

– Trebuie! Pentru că vinul cel mai bine se cunoaşte, se apreciază şi se vinde la cramă, alături de proprietar sau de cel care îl face. Mai mult decât atât, se creează o legătură între brand şi consumator. Eu cred că este o oportunitate pe care producătorii de vinuri din România învaţă sau încep să o fructifice încet încet. Dar nu este ca şi cum ţi-ai dechide uşa casei şi ai spune: “Da, haideţi pe la noi!” Deci, trebuie mai întâi să învăţăm să facem turism. Nu este atât de simplu, pentru că ai de-a face cu publicul, cu un public care devine din ce în ce mai pretenţios. Iar atunci când îi inviți pe oameni în cramă şi le oferi spre degustare 4, 5 vinuri, ori o faci precum lumea nouă – într-o manieră matematică ori o faci precum în Italia – unde nu se mai termină ziua cu degustarea. Adică trebuie să găseşti o formulă care să fie compatibilă cu identitatea ta.

Demersul acesta este necesar şi sub formă de canal de educare, pentru că atunci când o persoană ajunge la cramă, nu vine doar să guste vinul şi să vadă locul, vine pentru o întregă experienţă prin care învaţă despre vin. La sfârşitul unei vizite s-ar putea să ştie cum a fost o anumită recoltă sau cum se face vinificaţia în roşu. Şi astfel acumulezi o cultură care te va ajuta şi în următoarea degustare a unui vin, indiferent că o faci acasă cu prietenii sau la cramă. Încurajez tot mai mulţi producători să gândească vinul ca pe un pachet: să hrănească intelectual şi emoţional consumatorul.

E fain!

– Doamnă Ardelean, când beţi dvs. champagne?

– De fiecare dată când am ocazia!, răspunde şi apoi râde cu poftă.

Cel mai mult îmi place să beau champagne când nu este momentul. Adică nu îmi trebuie un eveniment special pentru a mă bucura de un vin spumant.

Îşi ia o degajare nobilă şi descrie lent: Să zicem că este patru după-amiza; am avut o dimineaţă încărcată de telefoane, email-uri, de task-uri de genul acesta; am mâncat la ora 13:00; nu s-a consumat vin la prânz şi este soare, poate să fie chiar şi mohorât – nu are nicio importanţă. Poate să fie cineva cu mine sau pot să fiu singură, pornesc muzica şi deschid o champagne. Îmi pun un pahar şi merg mai departe în ziua respectivă. Astea sunt momentele mele cele mai prielnice. Este ca şi cum iei o haină de sărbătoare într-o zi ordinară de lucru. Este ca şi cum ai lua viaţa la şuturi. E fain!

Deşi responsabilităţile o încercuiesc şi rolul de mamă îşi cere dreptul, precum o face şi latura profesională, Marinela Ardelean îşi păstrează timp şi pentru sine.

– Încerc să mă văd şi cu prietenii, să merg şi la un masaj sau pur şi simplu să nu fac nimic – doar să mă plimb şi să-mi aerisesc gândurile.

– Dar ai ajuns să meriţi timpul acesta!, îi zic.

– Dar toţi ni-l merităm… E doar … Ceea ce merităm noi, doar noi putem să spunem, nimeni altcineva. Momentul se trăieşte şi se gustă fără nicio ocazie specială. Trebuie muşcat din viaţă de fiecare dată.

Felul său de a fi pare o combinaţie frumoasă între ceva nativ şi ceva dobândit de-a lungul timpului cu inserţii de autoimpunere. Mă refer la entuziasmul cu care întâmpină lucrurile, la receptivitatea cu care le trăiește, dar și la “pofta” asta generală cu care reacţionează în fața clipei. Simțurile dezvoltate o însoțesc, nu doar în lumea vinului, ci și în cotidian.

Mai multe despre activitățile și proiectele Marinelei V. Ardelean pot fi găsite pe pagina sa de Facebook, Instagram și pe platforma personală –marinelaardelean.com