Dorul este un proces care te maturizează.

From: Suceava Born on: 20 Iulie 1995 Occupation: Artist muzical

Mădălina Pavăl a venit în Bucureşti în 2014, lăsând familia, râul Moldova şi biserica lui Ştefan cel Mare în urmă, pe meleagurile nord-estice ale ţării. Se întoarce însă cu drag în satul natal, Baia – una dintre cele mai vechi aşezări ale zonei, de câte ori are ocazia.

Plecată cu intenţia de a da la Facultatea de Drept, Mădălina, s-a înscris în cele din urmă la Facultatea de Muzică. Şi bine a făcut, zic urechile noastre la auzul cântecelor ei pentru că are o prospeţime molipsitoare şi aduce dorul pe buzele şi în sufletul nostru.

Există artiști care fug către comercial şi artiști care îşi caută identitatea, iar Mădălina se află cu siguranţă în cea de-a doua structură umană. Ea a transformat doina şi dorul în cuvintele de bază ale stilului său muzical, demarând de curând un proiect împreună cu buna ei prietenă, Bogdana Dima. Cată-ţi, dorule, alt loc, va fi format din șapte melodii și ne va face pe fiecare să închidem ochii şi să căutăm în mormanul de gânduri, statornicia.

Povesteşte cu savoare şi accent moldovenesc de greutatea cu care s-a adaptat la forfota capitalei şi de momentele în care colega de apartament insista – Mădă, hai, du-te până la magazin, ieşi şi tu din casă, cunoaşte puţin oraşul. O vreme a avut senzația că erau două lumi complet diferite ce coexistă sub același cer albastru, Bucovina cea liniștită și agitatul București.

Tot timpul am avut dorința de a merge inainte de a face ceva, iar acestă atitudine reiese și din numeroasele festivaluri la care am participat de la o vârstă mică. Eram singură pe drumuri. Dar atunci când am ajuns în București nu știam încotro s-o apuc. Îmi amintesc că eram la metrou și nu mă orientam destul de bine, am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe Cosmina. Gândește-te că o cunoscusem fugitiv la primul meu concert la Brașov, nici măcar nu eram prietene pe Facebook. M-a ghidat să ajung la ea și văzând că locuiește singură am întrebat-o dacă vrea să locuim împreună. Și a fost de acord. M-am mutat așa dintr-o dată, fără planuri în prealabil.

Când şi-a făcut apariţia pe bicicletă, cu o pelerină galbenă, printre maşini, într-una dintre cele mai ploioase dimineţi ale capitalei recente, nu aş fi zis deloc că a fost o persoană iniţial desincronizată cu oraşul. Are ceva străin, dar în acelaşi timp e de-a locului.

Fredonează în orice pauză serioasă sau neserioasă de vorbire, atunci când mănâncă sau când ai scăpat-o din ochi pentru câteva secunde. Iși aranjează parul ondulat cu o delicatețe feminină și își trage de tricou băiețește urmărind un confort suprem. Nu-i prea plac dulciurile și este deci, o anomalie de luat ca exemplu.

Se consideră un om simplu, fără să-şi realizeze cu adevărat valoarea. O fiinţă umană sinceră, curată şi talentată, aflată în spatele simplităţii, este pentru orice om etic calibrat, mai mult decât suficient. Complexităţile spoite artificial pe caracter se duc rapid şi sigur pe apa … Moldovei.

Într-acolo mă-ndrept acum, cu următoarea întrebare:

MS: Cum a fost să creşti în Fălticeni?

De fapt, eu am crescut într-un sat mai mic de lângă Fălticeni, cu numele de Baia. Aveam şi am o pădure superbă în apropierea casei şi râul Moldova cumva în spatele ei. Îmi aduc aminte că eram foarte multe fete pe uliţa mea şi ne întâlneam mereu la poartă ca să jucăm tot felul de jocuri sau pur şi simplu să vorbim. Copilăria mea a fost foarte faină, dar am realizat asta abia când am crescut. Evitam mereu să povestesc de zona în care locuiesc, simţind o ruşine nejustificată la pronunţia şi auzul cuvintelor: “sunt de la ţară…”. Dar am fost super norocoasă să trăiesc într-un loc aşa de frumoas, cu tradiţii şi istorie.

Clasele 1-4 le-am făcut acolo, în Baia, fosta capital a Moldovei, iar clasele 5-8 în Fălticeni, făcând în același timp și şcoala de muzică din Suceava. Apoi am urmat liceul Nicu Ganea în acelaşi orăşel, axându-mă pe ştiinţe sociale. Cumva, mereu am fost atrasă de partea umanistă. Şi de atunci am început să intru mai mult în contact cu folclorul şi să realizez cât de minunat este.

MS: Bunicii tău cum erau?

Pe bunicii din partea tatălui nu mi amintesc pentru că au murit când eu eram destul de mică. Rădăcinile din Baia sunt din partea lor. Toată lumea, dar mai ales tata îmi spune că semăn foarte tare cu bunica, iar că vocea şi talentul le am de la bunicul. El cânta foarte bine şi frumos la fluier – așa mi-au povestit. Iar mama este din Arghira, o localitate aflată la aproximativ 20 km de actuala casă din Moldova. Multe vacanțe le-am petrecut alături de bunicii mei.

MS: Ce amintiri ai puternic întipărite în memorie?

Momentele în care îmi făceam din salcie, sau răchită cum se spune la noi, tot felul de arcuri. Şi oriunde mergeam aveam un arc la mine. Eram un fel de războinică a Moldovei în miniatură.

MS: Ce vrei să transmiţi prin muzica ta?

Ştii, mie îmi place să cânt doine. Au un efect relaxant şi liniştitor asupra mea. Iar publicul cu siguranţă a simţit starea mea şi a rezonat mai puternic la tot ce ţine de doina. A fost ca o confirmare că trebuie să îmi urmez sentimentele.

În cărţi vei găsi, scris negru pe alb, că doina este laitmotiv-ul folclorului românesc. Este ca şi cum oamenii au avut ceva adânc de exprimat, şi au făcut-o sub formă de doină. Au creat ritmul si structura asta autentic românească în viziunea mea. Putem spune că fiecare regiune şi-a adus aportul sentimental.

MS: Că tot vorbim de dat mai departe, ţie ce îţi oferă publicul?

Sincer, am avut emoţii de fiecare dată când am fost pe scenă. Dar schimbul de energie care face ca orice artist să iubească concertele, l-am simţit şi eu, intens. Dincolo de asta, am şansa de a privi oamenii în ochi şi de a simţi sprijin din partea lor. Plus că, locurile super frumoase în care am cântat, chiar au creat nişte amintiri memorabile. Am avut scene amplasate pe malul mării la apus sau cântări în zone răcoroase de munte cu lună perfect rotundă, prezentă pe cer.

Însă, mi-aş dori ca România să înţeleagă libertatea concertului, pentru că am văzut foarte mulţi oameni cu zâmbetul pe buze, care dansau indiferent de “talentul” propriu, doar cu scopul de a se simţi bine şi de a trăi în prezent, dar şi oameni cumva inhibaţi de opiniile celorlalţi – uneori reale, alteori doar în capul nostru. Sau poate nu avem noi încă educația de concert pe care o vedem în afara țării.

MS: Cum sunt oamenii care te ascultă?

Eu nu cred că trebuie să-i categoriseşti pe oameni, dar am văzut o mare diversitate la concertele mele, de la oameni trecuți de 50 de ani, până la părinţi tineri ce aveau în braţe bebeluşi cu căşti de protecţie pe urechi. Dacă ai ştii ce mesaje emoţionante primesc, ai fii uimită. Chiar îţi fac ziua. De multe ori citesc câteva şi mă opresc. Pe restul le las pentru a doua zi.

MS: Le dozezi?

Da! Mă simt puţin prost pentru că nu le răspund la mesaje imediat ce le primesc, dar chiar am nevoie de vorbele lor și de energia pozitivă din spatele cuvintelor şi în ziua următoare. Universul sigur mă iartă!

MS: Crezi că publicul tău este în mare parte format din femei? Ştii, tu…cică suntem mai sensibile decât bărbaţii şi reacţionăm mai profund şi mai rapid la emoție, implicit și la genul acesta de muzică?

Posibil să fie aşa…

Eu am început să creez versuri şi muzică cu tematică de dor atunci când mi-a fost într-adevăr dor de cineva. A venit natural, dintr-o nevoie. Şi atunci când am plecat din Fălticeni am început să conştientizez cât de frumos este la noi acasă, ce istorie bogată avem, ce oameni frumoşi şi curaţi am lăsat acasă. Practic îmi conştientizam rădăcinile şi trăiam sentimentul de dor. Pentru că el nu este doar dor în contextul dragostei, ci poate să existe într-o multitudine de alte contexte, putând atât să te apropie cât să te şi distanţeze de ceea ce tânjeşti. Cred cu adevărat că dorul este un proces care te maturizează.

MS: Cum ţi se pare industria muzicală din România?

Nu cred a trebuie să mă dau eu cu părerea aici, dar pare oarecum împărţită, aşa cum probabil este şi sănătos să fie. Îmi place în schimb faptul că din ce în ce mai mulţi tineri au început să facă muzică experimentală, că demarează proiecte mici unde împletesc muzica şi dansul sau că deja au anumite localuri în care merg şi cântă din suflet. Cred că tot mai mulţi vor să creeze muzică bună şi asta nu poate decât să mă bucure.

MS: Tu şi Bogdana Dima, cum vă veţi măsura succesul proiectului vostru, Cată-ţi, dorule, alt loc?

Bogdana a absolvit în anul 2012 Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Compoziție Muzicologie și Pedagogie Muzicală. De-a lungul timpului a performat în numeroase concerte ca pianistă, acordeonistă, percuționistă, coristă și dirijoare de ansamblu contemporand, făcând din 2015 parte din PFA Orchestra – “research & development de muzică la modul para-academic și aplicat-independet”, prin citare. Ea mereu mă susține și îmi spune că nu trebuie să mă constrâng, că spontaneitatea și împrovizația sunt bune pentru un artist.

Și, da, există factori de performanţă, precum numărul fanilor, al vizualizărilor, longevitatea unor artişti, dar acum noi vrem să cântăm în cât mai multe locuri. Deci pentru noi succesul s-ar echivala cu cât mai multă muzică bună livrată publicului. Ne gândim să organizăm nişte concerte mici la început, până când vom simţii că am consolidat suficient stilul şi până la urma identitatea noastră ca echipă. Pentru noi este importantă improvizaţia şi prin intermediul ei am descoperit cât de bine ne potrivim, eu şi Bogdana. Suntem uimite de cât de repede şi de cât de bine ne sincronizăm ritmul fără nicio discuţie în prealabil. Suntem într-un proces de definire aflat spre final, dar vrem ca oamenii să vină şi să revină cu drag la concertele noastre. Asta urmărim.

MS: Ce anume ai alege să faci dacă muzica nu ar fi o opțiune?

Istorie, probabil m-aş face profesor de istorie și ar fi o încântare să predau istoria românilor. Am avut în liceu la această materie o profesoară pe care am admirat-o foarte mult. Cred că a fost primul om pe care l-am întâlnit şi care vorbea cu o plăcere adevărată despre istorie şi despre întâmplările din cărţi. Se vedea în ochii ei cât de încântată este că poate să le povestească copiilor despre trecut şi consecinţe.

MS: Dar ţie de ce îţi place aşa mult cifra 7?

A șaptea este luna în care m-am născut și de-a lungul vieții mele m-am întâlnit de foarte multe ori cu această cifră. Iar eu cred că nimic nu este întâmplător. Deci, cumva, am ajuns să simt că mă leagă mai multe lucruri de ea. Parcă are aşa, o magie de basm.

MS: Cum vezi tu un artist?

Pentru mine un artist trebuie să iubească oamenii şi trebuie să reuşească să fie el însuşi în ceea ce face, indiferent de ce face.

MS: Ce ai acum în playlist?

Mult raggae deoarece mi se pare că transmite un fel de vibe happy, dar recent am ascultat și foarte multă muzică românească şi lăutărească. Am descoperit de curând opera instrumentală a lui George Enescu şi a fost fix aşa cum nu mă aşteptam să fie. Are tot felul de melisme (ornamente muzicale). Iar mai nou am un pick-up şi am făcut o pasiune pentru viniluri, le caut prin diferite târguri şi le analizez cu atenţie.

MS: Dacă D.O.R ar fi o abreviere…?

Hmmm … Doar O Rădăcină…

Rădăcină! Repet în gând: Rădăcină… Și parcă văd ca atunci când apeşi pe un buton cum legăturile create pe parcursul interviului nu mai stau ascunse şi dezvăluie licărind reţeaua de noduri. Abia acum pot susţine că am înţeles ceea ce ea simte şi cântă. Mă gândesc că Mădălina a priceput, la un nivel mai mult sau mai puţin conştient, că până la urmă avem toţi aceeaşi istorie, un trecut colectiv şi că trebuie să ni-l însuşim, cu tot ce are el, rău sau bun. Că asta ne uneşte ca popor. Aşa îmi explic de ce românul nu poate rămâne indiferent la doină: pentru că rădăcinile îl cheamă. El se regăseşte în doină, se întoarce acasă de oriunde ar fi corpul sau mintea lui plecată.

Mădălina reuşeşte să ne aducă prin cântec la rădăcinile aceluiaşi copac bătrân – Trecutul.

Activitățile și proiectele Mădălinei Pavăl pot fi urmărite pe pagina personală de Facebook, Instagram sau pe canalul său de Youtube.