Lumea nu are încredere în comercianţi.

From: Constanța Born on: 16 Mai Occupation: Fondator & CEO Netopia

Antonio Éram a pornit Netopia mobilPay în 2005. Ca orice antreprenor aflat la început, avea în faţă o multitudine de posibilităţi şi direcţii prin care să-şi implementeze ideile. Acum, după aproape 15 ani de existenţă a companiei, libertatea iniţială a devenit un spaţiu mai restrâns de manevră, adăugându-se de la an la an alte constrângeri direct proporţionale cu amploarea şi valorile Netopia.

Dacă planşa de creaţie s-a micşorat în timp, Antonio şi-a păstrat vie plăcerea de a construi soluţii şi de a le pune în piaţă.

În prezent compania se ocupă de plăţi şi servicii financiare. Netopia este cel mai mare procesator de plăți electronice de pe piața locală, permiţându-ţi să plăteşti online cu cardul, cu mobilul, prin bitcoin sau prin SMS la peste 8000 de comercianți.

Marele lui obiectiv este, însă, schimbarea modului în care oamenii fac plăţi, motiv pentru care a lansat alături de echipa sa mobilPay Wallet – un portofel virtual ce se poate instala pe telefon. Atât offline cât şi online, tot ce trebuie să faci este să scanezi unui QR code fie apărut în fereastra de check-out a comerciantului, fie implementat de ei pe casa de marcat a retailer-ului. Nu este nevoie de card și nici nu ești nevoit să completezi formulare de plată.

Antonio a avut in minte o idee despre unde vrea să ajungă, iar apoi a luat logica de mână şi prin montări şi demontări succesive, a creat Netopia cea din ziua de astăzi. Wallet-ul? Da, şi pe el. “L-am construit şi l-am pus să facă de toate, după care am văzut cine ce foloseşte. Apoi am îmbunătățit funcționalitățile care au fost bine primite și am analizat ce a fost mai puţin folosit. Ne-am întrebat de ce nu merg. Şi aşa, în cele din urmă vedeam dacă merită păstrate sau nu.”, explică și gesticulează Antonio în timp ce ține în mâna stângă o țigară electronică.

Netopia asta face “on a daily basis. Cârpim, cârpim, şi când am înţeles cum trebuie să arate, stricăm şi pornim o versiune nouă, la care iarăşi începem să cârpim. Iar asta nouă, va părea şi ea la un moment dat atât de cârpită, încât va trebui să o luăm de la zero.”

Experiența l-a determinat să aplice acest proces de creștere și în viața de zi cu zi, nu doar în business. A găsit în simplitatea pașilor ceva firesc. Pentru antreprenor iterația pare un principiu de viață.

Cu Antonio am stat de vorbă în viitorul fost sediu pe bulevardul Pierre de Coubertin, respirând aer de lucruri împachetate în cutii şi noi începuturi, ca şi cum demontau o Netopia pentru a porni la drum cu o alta.

***

“[…] vrem să schimbăm felul în care oamenii fac plăţi […]”

Avem un gând ascuns, care nu e deloc ascuns (râde), prin care vrem să schimbăm felul în care oamenii fac plăţi şi am inventat o metodă nouă de plată, diferită de ce este acum în piaţă. Vrem să construim o nouă schemă naţională de plată.

Dacă începi să construieşti lucruri pe care nu le-a mai încercat nimeni (şi dacă le-a mai încercat au fost specifice unei pieţe), nu faci analiză de risc sau focus groups, ci te apuci şi meșterești. Te gândeşti că lumea va adopta soluţiile tale, cauţi metode de adopţie şi apoi te bucuri pentru fiecare utilizator care testează produsele tale, care testează şi rămâne client şi şi mai mult pentru cel care încearcă, utilizează şi îţi dă şi feedback.

În ultimul timp s-au lansat o seamă de portofele care mai de care mai moţate…noi am lansat primul portofel virtual în 2009 când nici măcar conceptul de FinTech (Financial Technology) nu era definit.

Dacă toate wallet-urile funcţionează pe acelaşi calapod – emulează un card (emis de o bancă) şi plăteşti cu telefonul, cu ceasul, cu ce vrei tu, noi facem lucrurile puţin diferit. Noi folosim propria noastră reţea. Utilizând aplicaţia noastră plăteşti direct pe casa de marcat, cu telefonul, şi nu direct pe un POS. Este ceva mai complicat pentru comercianţii care au deja implementate sistemele astfel încât să accepte carduri, iar pentru a lucra cu noi trebuie să facă depună un mic efort.

mobilPay Wallet îţi oferă aceeaşi experienţă atât offline cât şi online. În acest portofel poţi introduce câte metode de plată vrei, fiindcă noi ne-am dorit să creăm un ecosistem. O platformă deschisă în care se vor întâlni comercianții, utilizatorii și terțe companii care pot să ofere de la creditare, la analiză, la promoții. Şi în loc să scoţi cardul la comerciant, să îl treci în retail printr-un POS (care costă şi implică mentenanţă lunară) sau să completezi câmpuri de date în online, treci telefonul peste un sticker QR code implementat de noi.

Spre exemplu, dacă scanez pentru plată şi îmi dau seama că nu am bani, am posibilitatea de a transfera plata către familie sau un prieten. Dacă la restaurant vreau să împart plata cu toţi cei de la masă, pot. Dacă la Carrefour vreau să plătesc și cu cardul și cu punctele bonus și cu gift card-ul de la bunica, pot. Dacă vreau să știu pe ce îmi cheltuiesc banii, am un bon electronic pe care să mă uit.

Sunt utilizatori care ne scriu şi ne întreabă: ”De ce nu spuneţi mai multe despre sistemul vostru? E foarte mişto!”

Şi atunci noi îi răspundem: “Dar nu vrem să spunem noi. Vrem ca tu să spui celorlalţi. Pentru că dacă ţie ţi-a plăcut sistemul nostru, atunci noi ne-am atins scopul.”

Foto: Antonio Éram, Gala Premiilor eCommerce (GPeC) Summit, 2018, Viitorul plăților online

“Apare conceptul de agnosticitate al plăţilor.”

Pe noi nu ne interesează cu ce plăteşte omul, atât timp cât tu îţi iei banii în timp util la o conversie bună. Apare conceptul de agnosticitate al plăţilor. Nu ne interesează că am plătit cu cardul, direct cu bitcoin, că am vândut 3 oi sau 1 kg de mere. Deci noi oferim comerciantului o modalitate de plată (plus alte servicii), dar şi garanţia că îşi va primi banii în timp util, iar utilizatorului o platformă în care îşi pune ce modalitate de plată vrea.

Un serviciu pe care îl punem la dispoziţie este posibilitatea de a obţine un credit. Avem parteneriate cu Instituţii Financiare Nebancare şi doar din telefon, apăsând un buton “vreau credit”, ţi se face o analiză anonimizată a profilului, a plăţilor efectuate, şi implicit a nivelului de încredere. Rezultatele ajung la partener şi ţi se face o ofertă, iarăşi, fără a-ţi fi cunoscută identitatea. Abia după ce eşti de acord cu propunerea se va şti cine eşti. “Primeşti” banii într-un cont al IFN-ului alocat ţie, de unde îi poţi folosi direct.

Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am construit o platformă open, fiindcă parteneriatele sunt importante pentru noi.

Totul durează 1 minut – până la urmă timpul e cea mai prețioasă resursă pe care o avem… Nu trebuie să mergi la bancă, să completezi un formular, să aştepţi aprobarea şi virarea banilor într-un cont. Nu ai nevoie de card.

Foarte mulţi oameni nu au un cont bancar, nici posibilitatea şi nici disponibilitatea de a face unul, şi atunci trebuie să oferi metode la îndemâna oamenilor, şi la propriu şi la figurat, fiindcă un telefon avem cu toţii în mână. Să plăteşti prin scanare e uşor.

Având în vedere că peste 40% din oamenii care muncesc nu sunt bancarizati, mă gândesc pe viitor la financial inclusion*.

* Financial Inclusion reprezintă conceptul prin care sunt oferite şanse egale în accesarea serviciilor financiare tuturor utilizatorilor, inclusiv celor nebancarizati. Aceste posibilităţi sunt văzute ca pași necesari în creşterea noastră, ca societate.

“Lumea nu are încredere în comercianţi.”

Ce spun metodele de plată despre oameni? Păi, în primul rând piaţa de plăţi este în prezent sub potenţial. Doar 15% din tranzacţiile de ecommerce din România se fac cu mijloace electronice, restul sunt cash. Şi asta nu se întâmplă fiindcă lumea nu are încredere în metodele de plată, ci pentru că lumea nu are încredere în comercianţi.

Ecommerce-ul este o relaţie bazată pe încredere. Abia după ce dobori zidul neîncrederii, eşti de succes.

Eu spun cu fiecare ocazie că plata cu cardul, pe lângă avantajele vizibile, îţi dă o putere extraordinară: poţi să retragi comanda oricând vrei tu. Dacă plăteşti cu orice altceva, e mai greu.

Gândirea ar fi cum că eu nu am încredere în ce o să-mi livreze comerciantul… plata cu cardul înseamnă că eu îi dau banii în avans ca să primesc “ceva”. E pe dos faţă de comerţul tradiţional, când întâi pui mâna pe produs şi apoi dai banii.

Spre exemplu, noi avem diverse scheme în portofoliu, dar nimeni nu vrea să le folosească, precum retragerea banilor de pe card doar în momentul în care ai intrat în posesia produsului. Lumea crede că plată în avans este o poziţie defavorizată şi atunci vrea experiența fizică drept validare a controlului.

De partea cealaltă, unii comercianţii îi prioritizează pe cei care plătesc cash. E greşit… şi pentru comerciant şi pentru utilizator. Un om care a plătit cu cardul acordă un vot de încredere, pe când unul care a plătit cash îţi transmite că se îndoieşte de serviciile tale. Şi atunci, primul trebuie să devină prioritar şi celălalt subclasat pe locul doi din punctul de vedere al comerciantului.

Comerţul electronic în România are o particularitate foarte ciudată şi totul se reduce la încredere. Punct. Încredere.

Altfel, te gândeşti şi la oamenii (foarte mulţi) care plătesc fără griji cu cardul pe alte site-uri din afara ţării (Amazon, AliExpress, etc.) şi la faptul că ai acelaşi utilizator cu comportament diferit. Moment în care te întrebi: Nu cumva eşti tu, comerciantul, cel care induce acest comportament diferit? …

Foto: Antonio Éram, Tedx Alba Iulia, 2018, Cum Blockchain și Bitcoin pot să schimbe lumea

“Ideile vin şi pleacă […]”

Facem şi investiţii; în general în proiecte care au o oarecare tangenţă cu ceea ce facem pentru a contribui cu know how-ul nostru. Dar nu e o regulă. S-a întâmplat să investim doar pentru că mi-au plăcut foarte mult oamenii din spatele ideii. Eu cred că dacă ai o pasiune vei depăşi toate problemele pe care le vei întâmpina. One way or another.

Ideile vin şi pleacă, pe când oamenii capabili, care ştiu să lucreze într-o echipă sau care trag ei de unii singuri sunt mai valoroşi. Îmi plac antreprenorii cu idei şi cu spiritul de a schimba ceva.

Oamenii care lucrează cu mine sunt oameni care au sunat la uşă, au spus că vor să lucreze aici şi şi-au găsit loc. Cei care au venit fără să ştie ce lucrăm, nu au rezistat mult. La o corporaţie ţi se dau task-uri şi ştii exact ce ai de făcut, dar aici ţi se spune direcţia şi… descurcă-te, informează-te, caută, întreabă.

Chiar acum câteva zile o colegă îmi spunea că trebuie să aprob un text. Şi i-am zis că nu trebuie să-l aprob eu. “Dacă eşti convinsă că e bun, trimite-l. Dacă mai e de lucru, prelucrează-l. Dacă l-ai trimis într-o formă ce suportă îmbunătăţiri şi regreţi, măcar ai învăţat ceva din asta.”

***

Antonio Éram stă pe o canapea joasă cu linii minimaliste și se sprijină de spătar, folosind un ton al vocii mai slab atunci când povestește un lucru în care nu crede sau cu care nu e de acord. Parcă nici propozițiile nu le duce până la capăt atunci.

Altfel, coatele i se așează pe genunchi și devine mai prezent.

***

MS: Ce te-au învăţat cei 14 ani de antreprenoriat?

M-au învăţat să rămân curios. “De ce?” Prima şi ultima întrebare trebuie să fie “De ce?”. Challenge everything! Este singura dovadă a inteligenţei.

MS: Mă aşteptam la un răspuns mult mai complex.

Să ştii că nu există răspunsuri complexe. Eu aşa cred. Iar dacă nu ai o curiozitate, dacă nu te interesează să descoperi lucruri, atunci nu ai cum să îţi măreşti mediul. Rămâi în bula ta, care nu înseamnă decât stagnare.

MS: Ce visai să te faci atunci când erai mic?

Când era eu mic, trăiam într-o epocă în care să fii curios era cea mai nasoală treabă. Nu se încuraja curiozitatea, individualismul, spiritul antreprenorial. Aveai un job, o vacanţă şi cam atât. Nu evoluai.

În general, oamenii vor o zonă de confort şi abia cei care nu vor asta şi caută, se provoacă, sunt cei care ajung, după mine, mari oameni.

Când eram eu mic nu aveam internet, nenumărate canale la t.v. sau acces la cărţi şi muzică din toată lumea. Accesul la informaţie ar trebuie să ne facă pe toţi mai curioşi, însă dimpotrivă, sunt foarte mulţi care nu vor să-şi bată capul. Aşa cum sunt şi alţii orientați spre hiperspecializare – nu vor să mai facă altceva.

Uite ca exemplu A.I. şi modul în care inteligența artificială duce la dispariţia multor job-uri. Sunt software-uri care dau diagnostic asemenea unui medic (doar că mult mai precis) sau înlocuiesc munca unui contabil. În contextul ăsta mi se pare hilar că sunt taximetrişti care susţin că ei vor cash, când există maşini ce se conduc singure.

Adaptează-te sau mori. Curiozitatea, este într-un fel adaptare. Aşa a evoluat totul; dacă nu eram curioşi stăteam încă în peşteră şi mulţi oameni din jurul nostru nu înţeleg că progresul înseamnă să faci ceva, să încerci ceva.

MS: Pe ce ai miza în viitor?

Pe singurul lucru pe care o maşină nu va şti să-l facă: să fie curioasă şi creativă. Şi cred că va fi un pariu pe temen lung. Pune maşina să execute şi noi interpretăm şi ne folosim creativitatea pe rezultatele ei.

MS: În ’99 ai lansat printre primele platforme de blogging din lume. Acum 10 ani vizualizai plăţile cu telefonul. Cum e să fii înaintea vremurilor?

Frustrant. Să vezi că o perioadă lungă de timp ceea ce tu ai spus şi ţi-ai imaginat devine realitate e foarte frustrant.

MS: Cum îţi vin ideile?

Cred că trebuie să citeşti foarte mult, să ingerezi informaţii, să analizezi şi apoi să găseşti pattern-uri. Eu îmi încep ziua citind 30, 45 de minute sau chiar şi o oră. Ajung să parcurg mii de ştiri pe zi, uneori trec prin tot textul, alteori doar prin titlul, însă în cazul în care îmi rămâne ceva în cap, cu siguranţă voi aprofunda subiectul.

Apoi mă uit să văd ce pot eu să fac mai bine în zona care mi-a stârnit interesul. Dacă am găsit îmbunătăţiri sau soluţii, mă gândesc mai departe ce poate merge prost şi ce poate merge bine. Iar dacă raportul între bine şi rău e 1: “Let’s do it”. Să vedem dacă iese.

MS: Cum ţi se pare România ca loc de trăit?

E la fel de bun ca oricare altul. Diferenţa o facem noi, oamenii, nu locul. Se trăieşte în mijlocul pustietăţii, deci nu ţine de coordonate fizice.

Ce mi-aş dori este să văd oameni mai puţin trişti. Dacă mergi pe stradă şi zâmbeşti, e un paradox, oamenii te iau de nebun. Am fost în zone dificile (Mexic, Africa de Sud, etc.) şi pot să spun că Bucureştiul este un fel de Dubai comparativ cu Mexico City. Şi totuşi, nu am văzut oameni trişti sau doborâţi de trai, ci dornici să facă lucruri. Au o atitudine pozitivă şi merg mai departe în viaţă oricât de grea ar fi.

Din punct de vedere politic am ajuns la situaţia în care toată scara ierarhică a regimului este lipsită de valoare. Structura democratică este şi cel mai bun, dar şi cel mai prost lucru pe care îl avem. Iar alternativele sunt puţine, unele atât de radicale încât lumea nu le poate concepe. Imaginează-ţi o societate în care eşti pe cont propriu; cât faci, atât ai; nu există protecţie socială…radical.

În schimb să dai bani statului ca o promisiune că peste x ani, când ieşi la pensie o să trăieşti bine, funcţiona cu un secol în urmă. Acum nu are cum să funcţioneze.

Vin maşini care vor face munca a multor oameni ce nu vor mai băga bani în sistem, dar îşi vor dori să-i primească. De unde-i scoţi? Încerci să impozitezi maşinile, roboţii? E o prostie. Sau aplici abordarea ca fiecare să primească un venit de la stat? Şi ajungem la ce sunt banii de fapt.

S-a mărit pensia…auzi la t.v. Asta merge pentru oameni care nu ştiu ce e inflaţia. Ţi-am dat nişte cifre şi atât. Nu ar trebui să te intereseze banii ca volum, ci valoarea pe care ei o au, cât poţi să cumperi cu ei. 100 dolari acum înseamnă 6 în 1950, când cu 50 de cenţi îţi cumpărai o pâine. Acum o iei cu 2 dolari. Ceva nu e în regulă. Îţi dau mai mulţi bani, dar tu cumperi mai puţin. Politica economică şi socială este defectuoasă.

Sunt oameni care din ce fac ajung on top, şi alţii care poate nu au avut cadru, dar nu au avut nici voinţa să iasă din sistem. Fă ceva. Un om educat ştie ce să ceară şi intervine în sistem sau creează altul. Nu te forţează nimeni să nu gândeşti.

***

Gândurile lui se succed rapid; Antonio spune o idee, o justifică, întreabă, răspunde și merge mai departe. Şi îşi construiește discursul, progresiv, elaborând, rafinând, pentru a se întoarce de unde a pornit. Pentru a construi din nou.

Mă conduce spre ieșire și pașii mei încearcă să se țină de pașii lui, dar văd cum rămân tot mai în urmă. Mă grăbesc și eu, iar când ușa se închide și plec parcă înțeleg de ce a fost de multe ori înaintea vremurilor.

Foto: Antonio Éram, Croația, sailing ca pasiune

Mai multe despre proiectele și activitățile lui Antonio Éram pot fi găsite pe pagina sa de Facebook, pe profilul de Instagram, pe platforma Linkedin sau pe Netopia Payments.