Aliz Kosza
From: Miercurea Ciuc Born on: 31 Mai Occupation: Mentor şi strateg de businessÎi aud vocea de îndată ce urc scările librăriei Cărturești Verona. Vorbeşte la telefon în timp ce răsfoieşte o carte, apoi o alta şi dă ocol mesei pline ochi cu volume. La ora 15:10 spaţiul e mai liniştit ca niciodată, iar paşii rătăciţilor ca noi ating mai discret podeaua, asemenea unui act de respect. Nu vorbeşte tare. Deloc. Însă, parametri vocii ei sunt uşor de recunoscut odată ce ţi-au ajuns la urechi. Aliz Kosza transmite prin glasul ei, aşa cum face fiecare om dacă-i acorzi suficientă atenţie, informaţii despre felul său de a fi şi despre momentul în care se află în viaţă.
Vocea e un dat, dar şi un construct – asemenea nouă.
Iar asta cred că puţini oameni o ştiu la fel de bine ca Aliz. De altfel, şi ea spune adesea că este un constructor. A clădit organizaţii, a modelat brand-uri şi a şlefuit oameni, deoarece activitatea ei profesională a însemnant peste 40 de ani de “performanță în 17 industrii diferite” în care de patru ori a avut rolul de CEO. Din 2012 a decis să meargă pe drumul propriu, devenind business mentor pentru toţi cei aflaţi la nevoie, antreprenori sau manageri.
Pregătirea ei de filolog şi conexiunea specială cu natura parcă nu pot fi alăturate la o primă vedere cu termini precum: diagnoză de business, strategie de business sau leadership.
Născută în Ardeal, povesteşte că dormea, copil mic fiind, la marginea pădurii din munţii Harghita pe o păturică, lângă brazi. Ceva din experienţa asta a căutat şi când şi-a construit o casă de vacanţă la Bradetu (Argeş). “Acolo mă retrag şi scriu, pictez, citesc, vorbesc cu natura, mai şi muncesc, dar moderat. Acolo dormi mai bine şi te simţi mai bine cu condiţia să-ţi placă liniştea.”, mărturiseşte Aliz. “Funcţionez sincronic, mă las dusă de val, îmi ascult intuiţia.”, adaugă ea. Aşa a devenit şi locuitor al Brădetu-lui, cu toate că familia a fost surprinsă de decizie. “Cum de ai tras tu acolo?”, s-au întrebat.
Aliz mereu şi-a ascultat vocea interioară şi tind să cred că realizările ei au mare legătură cu dialogul său interior. “Ce putem face oricând este să ne întoarcem spre noi înşine. Inteligența ne arată direcţia, dar intuiţia ne arată calea. Aia e calea ta. Aia e. Dacă reuşeşti să îţi foloseşti intuiţia nu doar când ajungi în criză existenţială, ai câştigat.” Se lăsă pe spate în scaun, zâmbeşte şi cuprinde cu privirea întreaga terasă a librăriei ca şi când cunoaşte un secret, aparent, la îndemâna tuturor.
***
Am descoperit cu adevărat începutul de viaţă când am împlinit 50 de ani.
Îmi amintesc cum am închiriat 3 baloane cu aer cald la Aerodromul Clinceni şi am sărbătorit zburând. Cu toate că mi-aş fi dorit să fie mai sus, acolo – la câteva sute de metri altitudine am conştientizat două lucruri foarte importante pentru mine. Primul – acasă este locul unde te simţi bine. Şi al doilea – că purtăm în noi energia locurilor în care ne naştem. Deşi pare o poveste, e realitatea. Chiar cred că acesta este motivul pentru care se trezesc în noi anumite emoţii când mergem în locurile natale. Cumva, energiile tăcute şi purtate de fiecare prind voce.
De născut, m-am născut râzând în hohote. Eram o hăhăită. (n.a: Zâmbeşte şi ridică din umeri.) Îmi povestea mama că am pus în picioare toată maternitatea şi că toţi veneau curioşi să vadă ce se întâmplă, cine este hăhăita asta mică. Eu sunt sigură că hohotele astea de râs m-au salvat. Copilul din mine m-a salvat. Când voi înceta să mai fiu copil, voi înceta să mai exist.
Apoi, un alt început semnificativ din viaţa mea a avut loc la vârsta de 4 ani, când mi-am decis propria viaţă. Se întâmpla în Braşov pentru că ai mei au decis să plecăm din Miercurea Ciuc când eu aveam 2 ani. Aici îşi făcuse tata un bun prieten – Arpi. Era actor şi mergeam să-l vedem jucând la Teatrul Dramatic. Iar pentru că la finalul unei reprezentaţii am insistat să urc pe scenă, Arpi m-a luat în braţe şi m-a ajutat să-mi îndeplinesc dorinţa. “Să se aprindă luminile!”, am spus probabil cu glasul meu de copil îmbrăcat într-o rochie catifelată şi pantofi de lac – aşa cum îşi îmbrăcau părinţii fetiţele prin ’64. Nenea Arpi mi-a spus că sunt aşa de frumoasă încât mă aşteaptă să cresc şi să fiu soţia lui. Cred că reticentă am făcut câţiva paşi în spate, doar ca să realizez că scena devenise pentru mine un spaţiu privilegiat. Acolo mă simţeam protejată şi de neatins.
“Nenea Arpi, crezi că scena asta este suficient de mare pentru mine?”, am întrebat. Nu mai ştiu ce răspuns am primit, însă atunci – la vârsta de 4 ani, am conştientizat că voi fi o femeie liberă şi independentă şi asta am făcut şi fac în continuare. Ştiam că voi pleca din Braşov să realizez lucruri măreţe pentru că scena aia era prea mică pentru mine.
Ştii, este dovedit ştiinţific faptul că în viaţă ne creionăm destinul destul de devreme, undeva până în 5 ani. Vezi tu, copilul simte, el nu gândeşte. Din păcate ne abatem de la calea asta, ori pentru că părinţii vor altceva pentru noi ori pentru că suntem influenţaţi de societate sau prieteni.
Foto: Aliz Kosza, arhivă personală
Eu sunt un constructor.
Cu toate că sună arogant, eu m-am născut vizionară. Am o gândire strategică, iar dacă îmi ceri să-mi implementez propria strategie, mă plictisesc. Mie îmi place să fac strategie, să închid cercul. Aşa cum a zis şi Hippocrate, totul funcţionează integrat, iar organizaţiile nu sunt o excepţie. Şi aici lucrurile se leagă, componentele hard şi soft ale unei companii sunt interconectate, interdependente şi funcţionează unitar. Degeaba am proceduri, sisteme avansate sau alte nebunii, dacă nu am un leader care să îi conducă pe oameni să lucreze corect şi eficient cu instrumentele astea. Sau invers, degeaba am leadership, viziune, valori, dacă lipsesc elementele hard.
Există business-uri care au funcţionat chiar şi 25 de ani fără a avea armonie între hard şi soft, au funcţionat departe de un randament maxim, dar au funcţionat. Problema este că, inevitabil, ele se vor prăbuşi la un moment dat. Iar rolul meu este să le ajut. Eu reuşesc să văd vulnerabilităţile şi cauzele din spatele vulnerabilităţilor, să văd acest gap dintre hard & soft şi să dau soluţia. Să echilibrez. Cu cât este distanţa mai mare între hard şi soft, cu atât reechilibrarea durează mai mult, iar ea se face de cele mai multe ori prin strategie. E un proces care durează în medie până la 2 sau 3 ani de zile.
Problemele apar fiindcă oamenii pornesc strâmb o afacere sau sar etape. Saltul ăsta e interesant, pentru că nu îl întâlneşti doar în business, ci şi în viaţa personală. Cum ar fi fost dacă tu ai fi sărit peste copilărie sau peste adolescență? Nu poţi. Şi nici dacă ai putea, nu ar fi ok. Vrei să devii adult înainte de vreme şi pierzi din vedere etapele formării. Ca să-ţi câştigi maturitatea trebuie să treci prin a fi bebeluş, a trăi o copilărie şi o adolescență, fiecare cu comportamentele ei specifice, şi abia apoi începi să conştientizezi şi să faci lucruri. Trebuie însă să treci prin experienţa fiecărei perioade de viaţă.
Antreprenorii sau managerii au idei după idei, le aplică, pierd focus-ul şi frâiele, iar în cele din urmă cedează şi ajung la un om ca mine. “Ajută-mă!”, îmi zic, ca şi cum apelează la un medic, şi mă întreabă: “Ce am făcut rău?”. “Nu ai făcut nimic rău, dar ai sărit etape.”, le zic.
E o tendinţă acum să ne maturizăm cât mai devreme. Aşa e şi în business. Ca şi cum pui îngrășăminte şi forţezi creşterea legumelor cu speranţa că oamenii îţi vor cumpăra la infinit produsul. Şi nu o fac decât până constată că e fără gust şi că nu merită. Nu poţi accelera maturizarea.
***
Aliz povesteşte şi o ascult în timp ce-mi imaginez cum din balonul cu aer cald de la Clinceni priveşte business-uri şi face planuri pentru că fix aşa se manifestă abilitatea ei: se ridică deasupra problemelor, vede imaginea de ansamblu, identifică dificultăţile, dă zoom şi ulterior soluţii. Zice că mereu i-a plăcut piesa Walking în the air a celor de la Nightwish.
MS: De ce anume este nevoie pentru a construi lucruri trainice?
De bună credinţă, de responsabilitate, de leadership. Dacă ai leadership, se poate construi o echipă, iar dacă îi dezvolţi pe oameni, ei sunt relaxaţi, merg după intuiţie şi inovează în cele din urmă. E nevoie şi de o gândire strategică, însă primordial este să nu-ţi doreşti puterea unei funcţii, ci să te foloseşti de ea pentru a face bine.
Foto: Aliz Kosza, arhivă personală
MS: Ai spus la un moment dat că tot ce ţi-ai propus ai şi realizat. Cum aşa? De multe ori lucrurile nu depind 100% de noi.
Chiar mi-au ieşit toate.
Nu ştiu dacă e ceva explicabil, însă cel mai probabil mi-am propus lucruri realizabile. Spre exemplu, mi-am propus încă din adolescenţă (undeva între 10 şi 14 ani) să ajung în India şi s-a întâmplat abia la 40 de ani. În luna martie m-am decis, am format un grup de oameni, iar în iunie deja eram în Tibet.
Cât a durat? 30 şi ceva de ani ca să ajung acolo. A fost un vis şi nu am renunţat la el niciodată. Aveam o pasiune pentru filozofia esoterică a Indiei încă de mică şi făceam corespondenţă (penfriend) cu un băiat de acolo. La 10 ani citeam Eliade, la 16 Maitreyi, iar la liceu învăţasem şi limba hindusă. Eram interesată de tot ce ţinea de India.
În perioada respectivă eram CEO la Orkla Foods şi când m-am întors după o lună şi ceva de zile colegii îmi spuneau “Aliz, e ceva schimbat la tine.” Nu a fost o călătorie spirituală deloc, însă acolo e vortexul omenirii. În Nepal, în Kathmandu, nu faci nimic, doar asculţi liniştea. Şi cu toate că am stat la hoteluri cu grad foarte înalt de confort m-am întors cu energie vitală. Nu e ceva extrasenzorial, cu toate că tinde spre aşa ceva. Nu se poate explica sau descrie, doar se simte.
Cumva s-a instalat o linişte şi din acel moment m-am transformat. Am mai luat un mandat, dar apoi m-am retras şi nu am mai vrut să fiu CEO-ul nimănui.
MS: Şi ai ales să lucrezi independent cu oamenii. Ai devenit un mentor de business. Cum vorbeşti cu antreprenorul şi ce înveţi tu de la el?
Depinde; aş putea spune că am o fermitate blândă. Un push-pull. Este asemenea lucrului cu un copil: îl mângâi pe cap atunci când face bine, îi dai Cezarului ce-i al Cezarului, îl trezeşti atunci când este cazul, îl mai scuturi puţin, îl îndrumi să mai înveţe câte ceva, să conştientizeze riscurile. Îl ghidezi indiferent de vârstă.
În mentorat este vorba de o relaţie de prietenie, voluntară, asumată, reciprocă, pe termn lung. Eu sunt un prieten. Dar la nevoie. (n.a. Punctează Aliz în final, radicându-şi sprâncenele şi zâmbind complice.) Ca din orice relaţie, fiecare are ceva de învăţat, iar faptul că interacţionez cu industrii diverse mă ajută să înţeleg multe aspecte tehnice. O strategie pe care am aplicat-o în multe business-uri diferit, o aplic acum pe un altul. Fiecare business e o entitate distinctă, cu ADN propriu, cu provocări proprii, cu toate că unele se repetă, precum cele ale modelului de management, de business sau ale eficienţei şi productivităţii. Desigur, chiar şi în cazul unei productivităţi scăzute, cauzele din spate sunt destul de diferite de la un caz la altul.
Eu am avut proiecte şi am făcut performanţă în peste 17 industrii diferite şi sunt filolog la bază. I-am şocat pe toţi cei care deţin MBA-uri. Sunt convinsă că teoria are rostul ei, însă eu sunt un exemplu de self-made. Eu am învăţat lucrurile făcându-le vocaţional. Asta e Ikigay-ul meu. Până la urmă, așa funcţionează lucrurile de la începutul omenirii, doar ca industrializarea ne-a făcut să uităm de umanitate.
MS: Cele mai bune lucruri care vin din rolul de mentor?
Pentru mine cea mai mare satisfacţie vine din faptul că oamenii cu care lucrez se transformă. Cu toate că este un proces de durată, el are loc. Obişnuiesc să spun că “I am not a teacher, but an awakener”. Eu îi învăţ că schimbarea nu este când te machiezi în oglindă şi zici că ai față comercială, ci când te transformi din interior. Oamenii care se schimbă pe ei sunt cei care schimbă omenirea. Transformarea este jocul infinit, iar ca să-l joci pe acesta şi nu pe cel mărginit e nevoie de inteligență spirituală (nu în sens religios). Toată lumea vorbeşte de inteligența emoţională, însă cea mai valoroasă este cea spirituală, deoarece este fuziunea raţionalului cu emoţionalul. Abia fuziunea aduce transformare.
Dintre toate tipurile de leadership definite la nivel internaţional de psihologi (că noi nu suntem mulţumiţi până nu definim totul, pe hârtie, deşi există infinit – câţi oameni atâtea variante), leadership-ul transformaţional este cel mai puternic şi cel mai eficient.
Dacă omul nu este bine cu el însuşi, e greu, pentru că a fi bine cu tine însuţi nu se învaţă, se practică. E un lucru permanent cu tine însuţi.
Foto: Aliz Kosza, arhivă personală
MS: Cum e să fii leader?
Dacă eşti leader, exişti pentru alţii şi atunci trebuie să distrugi manifestările ego-ului. Un leader ajunge la performanțe prin oamenii pe care îi inspiriă, pentru că el nu se auto-numeşte, ci este ales, recunoscut de comunitate sau de un grup de oameni. Mă uit acum la toţi oamenii din grădina asta şi să ştii că fiecare poate să fie un leader. Cu o singură condiţie: să fie leader-ul propriei vieţi. Dacă nu poţi să îţi conduci propria viaţă, nu ai cum să îi conduci pe alţii. Să fii leader-ul propriei vieţi înseamnă să fii în echilibru cu tine. Iar a conduce oameni înseamnă a ţine un echilibru, într-o echipă, într-o companie, într-o ţară, în lume. Altfel eşti doar un factor de zânzanie.
Nu te conduce tata, mama, soţia, soacra, bărbatul, copii, ci te conduci tu. Când faci asta, există armonie, pentru că ei vor înţelege atunci când trebuie să stai singur să citeşti sau când eşti prea obosit să speli vasele şi le spală ei. E valabil şi invers. Îţi acordă spaţiu pentru tine şi ştiu că pentru a le fi lor bine, trebuie să îţi fie şi ţie bine. Dacă tu eşti stresat, vor fi şi ei. E atât de simplu. Oamenii le complică pe toate, deoarece nu se raportează la individ şi la rezonanţa individului cu mediul.
În toţi anii mei de lucru cu oamenii am fost atentă la nevoile individuale. Spre exemplu, când m-au recrutat, mi-au spus că trebuie să renunţ la un anumit manager. “Nu e ok, nu ştie să facă o prezentare Power Point…”, mi-au zis. Iar eu nu am fost de acord. Am vrut să cunosc persoana respectivă, să văd cum este, pentru că dacă o învăţ să facă power point-ul, poate este o persoană capabilă. Astăzi, în compania aceea, succesorul meu a fost fix aceea persoană şi de 11 ani conduce organizația. Un om la care mi s-a spus că trebuie să renunţ.
Asta se întâmplă când pui etichete. Eu am văzut omul din managerul respectiv, potenţialul şi nevoile. Se caută declanşatorul comportamentului deviant şi ce e de făcut. Să nu fii absurd că pleacă la ora 3 deoarece e copilul bolnav. Trebuie să îi cunoşti pe oameni.
Spre exemplu, eu aveam programat “ceaiul de la ora 5”, o întâlnire unde venea şi muncitorul şi portarul şi tanti de la laborator să stea de vorbă cu CEO-ul. Unii scriau poezii, alţii îmi cântau, o femeie îmi spunea că soţul o bate, un bărbat că soţia îi mută canalul de fotbal de la televizor când nu este atent. Astfel aflam foarte multe despre oamenii din fabrică, dar şi despre ce se întâmplă acolo. Primele 10 minute erau mai incomode, apoi se relaxau. Iar când mergeam prin fabrică cu bicicleta (era foarte mare), eu îl cunoşteam pe fiecare în parte.
Ei trebuie să vadă că eşti om, că nu eşti Dumnezeu chiar dacă deţii cea mai mare funcţie în compania aia. Nimeni nu-ţi dă dreptul să îţi baţi joc de ei. Leader-ul trebuie să unifice.
***
Foto: Aliz Kosza, arhivă personală
Aliz a ales demult să ajute societatea şi oamenii. Şi-a asumat această decizie şi spune că: “Eu nu pot să diger noţiunea de sacrificiu pentru altcineva. Nu sunt un om egoist. Sunt un om altruist, dar până la un punct fiindcă este o mare diferență între a te dedica şi a aduce un sacrificiu imens. Eu nu m-am căsătorit deoarece ştiam că voi ajunge să sacrific familia în favoarea carierei, pentru că menirea mea nu este să fiu mamă, soţie sau gospodină, ci să fac ceva pentru societate şi oameni.”
Pe lângă activitatea ei de business mentor, Aliz organizează încă din 2013 și acţiuni caritabile în cadrul evenimentelor – Conferinţele sufletului în business, ce sprijină diverse asociaţii, precum Asociaţia pentru copii cu autism Ialomiţa sau Academia Mămicilor din Timişoara.
După ce discuţia noastră s-a încheiat, am părăsit terasa, apoi curtea Cărturești, mergând agale pe strada Pictor Arthur Verona, făcând apoi dreapta pe Gheorghe Magheru. Lângă trotuar, pe o suprafaţă goală şi neîngrijită de teren, Aliz se opreşte să mângâie o pisică părăsită. “Ce faci aici?”, o întreabă în timp ce degetele i se mişcă încet pe creştetul pisicii, care nu reacționează cu sfială la atenţia oferită de un străin. Cadența din vocea lui Aliz trădează grija caracteristică unui empatic. Este glasul unui om liniştit, împăcat şi mulţumit cu el însuşi, care poate, fără a fi înghițit de preocuparea propriei persoane, să vadă ce are în jur. Este o vocea care pune la fel de mult suflet în business pe cât pune şi în mângâierea unui animal rătăcit.
Mai multe despre Aliz Kosza pot fi găsite pe platforma personală alizkosza.ro, pe sufletulinbusiness.ro, pagina personală de Facebook sau cea oficială.
Copyright secured by Digiprove © 2019-2020